18.3 C
Craiova
sâmbătă, 20 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalRăzboi pe maidanezi

Război pe maidanezi

Câinii comunitari care hălăduiesc prin Craiova au ajuns motiv de război între reprezentanţii organizaţiilor de protecţie a animalelor şi serviciul de specialitate al primăriei. „Prietenii“ animalelor îi acuză pe edili că nu au o strategie de reducere a numărului maidanezilor. Cei din urmă spun că s-au săturat de criticile acestora. În acest timp, oraşul trăieşte sub asediul patrupedelor.

Problema câinilor comunitari nu a apărut de ieri, de azi. Hoarde de maidanezi terorizează de ani de zile Craiova, mai ales în miez de noapte. Nebun să fii să mai ieşi din casă când ştii că la uşa blocului te aşteaptă 10-12 perechi de colţi gata să muşte din tine. Nu contează motivul. De foame sau de frică, maidanezii atacă atunci când te aştepţi mai puţin. Iar numărul lor nu scade. Dimpotrivă, parcă sunt din ce în ce mai mulţi. Autorităţile locale au eşuat lamentabil în încercarea lor timidă de a stăpâni fenomenul. Conform legii, singurele soluţii pe care le au la îndemână sunt sterilizarea sau eutanasierea maidanezilor. Lipsa de personal însă şi obligativitatea de a permite organizaţiilor de protecţie a animalelor să ia câinii din adăpostul de la Făcăi şi să le dea drumul în cartiere au dus la o situaţie fără ieşire. Noile prevederi ale legii de protecţie a animalelor care interzic eutanasierea vor îngreuna şi mai mult sarcina edililor în lupta lor cu maidanezii.

Sterilizaţi, sterilizaţi…

Directorul adjunct al organizaţiei neguvernamentale „Suflete nevinovate“, Ţuţu Bărbulescu, a acuzat primăria că nu se implică în procesul de reducere a numărului câinilor comunitari şi că aruncă pe geam banii contribuabililor. „Noi sterilizăm câinii din adăpostul de la Făcăi pe banii noştri, în timp ce reprezentanţii Serviciului de Salubritate spun că ei dau bani pentru asta. Vina pentru numărul mare de câini comunitari de pe străzile Craiovei aparţine primăriei, care nu a fost interesată de acest fenomen. Noi le-am propus în urmă cu câţiva ani să extindă adăpostul de la Făcăi, iar noi să sterilizăm, să îngrijim şi să hrănim câinii care nu ar mai fi trebuit să iasă de acolo. Nimeni nu s-a interesat de acea propunere“, a declarat Bărbulescu. Acesta a spus că din cei 1.200 de maidanezi de la Făcăi sterilizaţi în perioada aprilie-decembrie 2007, organizaţia „Suflete Nevinovate“ a sterilizat aproximativ 1.000.

Ţuţu Bărbulescu a acuzat şi Direcţia Sanitar-Veterinară Dolj de dezinteres. „La adăpostul de la Făcăi, câinii nu sunt trataţi cu vitamine. Le ducem mâncare şi îi găsim morţi de foame, iar odată, timp de o săptămână, au fost trataţi de o persoană neautorizată, deoarece medicul era în concediu. Nu se poate să umbli cu astfel de substanţe şi nimeni să nu fie tras la răspundere“, a mai spus Bărbulescu. În plus, spune acesta, locuitorii din Făcăi au cerut DSV să închidă adăpostul deoarece nu mai pot suporta mirosul şi zgomotul câinilor. Replica DSV? „Nu am ce să discut cu cei de la Protecţia Animalelor. Critică şi nu construiesc nimic. Eu mă ocup de prevenirea şi combaterea bolilor“, a declarat directorul Direcţiei, Andrei Butaru. Reprezentanţii Serviciului de Salubritate contraatacă şi ei, spunând că aceia de la Suflete Nevinovate mint în legătură cu numărul de câini sterilizaţi. „Nu este adevărat că ei sterilizează majoritatea câinilor comunitari pe banii lor. Toţi cei care ies din adăpost sunt sterilizaţi de medicul nostru, pe banii primăriei. Poate au sterilizat câinii care nu au intrat în adăpost“, a declarat şeful Serviciului, Sorin Ciobanu.

Avem câini comunitari. Ce facem cu ei?

Pierduţi în discuţii contradictorii, edilii uită cel mai important lucru. Numărul maidanezilor nu scade deloc. „Există o adresă a DSV din acest an, care spune că, în perioada 2002-2005, au fost eutanasiaţi 18.500 de câini. Cifra nu poate fi adevărată, deoarece în Craiova au fost şi sunt aproximativ 4.000 de câini. Cineva minte“, a spus directorul adjunct al ONG „Suflete Nevinovate“. Ţinând cont că o eutanasiere costă 500.000 de lei vechi, la un calcul simplu rezultă că primăria a cheltuit peste nouă miliarde de lei vechi numai pentru eutanasiere fără să reducă în vreun fel numărul patrupedelor cu colţi.

La rândul lui, Ciobanu spune că de vină sunt cei de la organizaţiile de protecţie a animalelor. „Noi îi prindem, îi sterilizăm, îi hrănim timp de şapte zile, cât spune legea, şi apoi vin cei de la Protecţia Animalelor, îi ridică gratis şi le dau drumul înapoi de unde i-am luat. Adoptarea de către locuitorii de la blocuri face rău animalelor deoarece nimeni nu le dă de mâncare. Dacă sunt duşi în alte locuri decât cele de unde au fost ridicaţi, câinii vor deveni agresivi pentru că nu sunt obişnuiţi cu habitatul unde au trăit atâţia ani. În plus, ceilalţi câini nu-i acceptă şi de aici apar luptele între ei“, a explicat Ciobanu. Iubitorii de animale pretind că au găsit soluţia pentru ca oamenii să nu mai fie atacaţi de câini. „Oamenii să înveţe să nu ia mâncarea unui câine, iar în cazul căţelelor cu pui, părinţii să le spună copiilor să nu încerce să se ducă la aceştia“, a spus Bărbulescu, de la „Suflete Nevinovate“. Ce faci însă când treci liniştit pe stradă şi te atacă un câine? A cui este vina? A societăţii, dă de înţeles Bărbulescu. „Un câine care a fost lovit va ataca o persoană care i se pare că face aceleaşi gesturi ca ale atacatorului. Îi intră în reflex şi sare să muşte“, a mai spus directorul adjunct de la „Suflete Nevinovate“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

65 COMENTARII