El, basarabean de origine, iar ea, vâlceancă. O familie veselă, plină de viaţă, care ţine foarte mult la tradiţiile din moşi-strămoşi. Amândoi sunt artişti de meserie.
Sergiu şi Mioara Plop au o căsnicie de zece ani. Cei doi se amuză când îşi aduc aminte cum s-au cunoscut. „Prima dată ne-am cunoscut când mi-am tradus actele, după ce am venit în România. Mioara m-a ajutat să le traduc. Apoi ne-am cunoscut mai bine la o petrecere“, a spus pictorul. Mioara îşi aminteşte, la rândul ei, că, până să îl cunoască pe Sergiu, se tot vorbea în oraş de un tip care locuia într-o cameră, în care avea atelier de pictură şi care era foarte talentat. „Apoi l-am văzut pe Sergiu la televizor, la un interviu, pe care l-a dat după un vernisaj. Am văzut că era foarte vesel. La un moment dat, a fost întrebat cum vrea să fie viitoarea lui soţie. A zis că nu contează, dar să fie deşteaptă, iar pentru acest răspuns i-am dat o bilă albă. Apoi l-am întâlnit pe stradă, după care ne-am împrietenit“, a spus Mioara.
Dragoş îi moşteneşte
Mioara şi Sergiu Plop au împreună un băieţel de opt ani, pe Dragoş, care e atras de pictură. Lucrează icoane pe pânză şi pe sticlă. Îi place foarte mult şi grafica, în creion. Soţii Plop povestesc că Dragoş e un scenarist foarte bun şi, totodată, un povestitor. „A avut primul vernisaj acasă, în 2004, cu nişte îngeraşi pictaţi. La vernisaj l-am chemat şi pe bunicul, iar Dragoş ne-a explicat ce reprezentau lucrările lui. E prematur încă să spunem ce va face el în viaţă“, a spus Mioara. Lucrările de suflet ale celor doi soţi rămân de fiecare dată în colecţia lui Dragoş. „Trebuie să rămână la el, pentru că asta e legea nescrisă“, consideră Sergiu.
„Nu cred că pot trăi într-o lume fără culoare“
Mioara lucrează ca referent de artă plastică la Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare Vâlcea. De mică a fost atrasă de pictură şi îi place să lucreze stilul figurativ şi abstract. „Pictez de când mă ştiu. Pentru mine, această pasiune e mai presus de orice. Când îţi place să te joci cu culorile, nu mai ţii cont nici cu ce pictezi“, a spus Mioara. Pictoriţa a spus că moşteneşte talentul de la bunicul ei, care picta biserici, lucra troiţe şi cruci. „El lucra şi eu mă duceam să mă uit. Nu prea mă lăsa să văd ce face, îmi zicea să plec, că îi stric culorile. Bunicul picta cu oxizi aduşi din Germania. El prepara culorile într-un mojar la foc, iar unul din vase îl păstrez şi astăzi, în amintirea lui. Ţin minte cum trasa toate liniile când picta“, îşi aminteşte Mioara. A avut nenumărate expoziţii personale şi de grup în ţară şi a participat la diferite concursuri de pictură. „Sunt îndrăgostită de icoane. Fac icoane pe sticlă, lemn şi în ulei, pe pânză. Nu cred că pot trăi într-o lume fără culoare“, susţine pictoriţa. Mioara e în prezent studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Piteşti – Secţia Artă Sacră. Spune că a făcut această alegere pentru a se apropia mai mult de spiritul icoanei. „E altceva să simţi spiritul unei icoane când o pictezi. În iconografie există o simbolistică a culorilor şi se lucrează după canon. Insist pe pictarea icoanei cu seriozitate, pentru că e un gen aparte, care trebuie înţeles“, e de părere Mioara.
Pictorul nu a numărat niciodată lucrările făcute
Sergiu Plop îmbină pictura cu meseria de profesor la Şcoala Populară de Artă din Râmnicu Vâlcea. În anul 1988, Sergiu a terminat la Chişinău Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală“, la Secţia – Pictură şi Pedagogie. În următorii cinci ani a lucrat la Şcoala de Artă Plastică din Donduşeni, Moldova. În 1990 a expus primele lucrări şi în 1993 a venit în România. „Lucrez, în general, pictură abstractă. Lucrez mai mult stilul iraţional al lui Eugen Ionescu. Pictura pe care o fac nu se adresează publicului larg, ci doar acelora care ajung să descopere esenţa, ideea pură“, a precizat Sergiu. Pictorul povesteşte că talentul pentru pictură îl are de la mama lui. „O moştenesc pe mama. Ea avea un gust artistic foarte dezvoltat. Îmi place să lucrez cu albastru, culorile pământului, violet şi verde. Pe timpuri făceam o lucrare în două zile. Acum, lucrările sunt mult mai complex analizate şi durează, fac una şi în trei luni. Ca să pot lucra, ascult muzică, pentru că liniştea mă apasă“, a spus pictorul. Nu ştie câte tablouri a făcut până acum, pentru că nu şi-a propus niciodată să le numere. A avut nenumărate expoziţii în ţară şi în străinătate şi multe lucrări au fost cumpărate şi apreciate de străini. De opt ani, pictorul le deschide şi copiilor calea către pictură la Şcoala Populară de Artă. Aici, Sergiu lucrează cu copii de la vârsta de cinci ani, dar şi cu adulţi. Cu cei mari face studiu academic, lucrează natură statică, portret, peisaj, compoziţie decorativă şi figurativă. Cu cei mici lucrează pe partea decorativă, icoane pe sticlă, elemente din teoria culorii, peisaje pe teme libere.
