Avem în patrimoniul nostru cultural o sumedenie de bătrâni, „Moşi“ şi „Babe“, dintre care doar doi ne sunt contemporani celebri. Pentru noi, adulţii, Moş Crăciun este o marfă, o emoţie şi un stres. Doritor de poveşti, cu o mare nevoie de a însufleţi tot ce vede şi aude, copilul este încântat de venirea unui „Moş“ cumsecade, care îşi arată, „mai sărac“ sau „mai bogat“, aprecierea faţă de el printr-un cadou personalizat. Aşa că ne invită să-i spunem o poveste.
Ce poveste îi spunem copilului?
Din „practica“ ultimelor generaţii s-a conturat, în linii mari, următoarea poveste: „Moş Crăciun este o persoană. Foarte bătrân, el trăieşte într-un loc îndepărtat, de unde vine într-o anumită seară şi aduce cadouri. El face lucruri incredibile, cum ar fi să confecţioneze daruri şi apoi să le împartă copiilor de pe toată planeta într-o seară; să aibă, de fiecare dată când îl vezi, altă fizionomie şi să fie acelaşi; să afle despre fiecare copil dacă a fost cuminte“.
La această poveste se adaugă „Moş Crăciun vine la copiii cuminţi şi ascultători“, împreună cu ameninţarea „Vezi că Moş Crăciun nu mai vine dacă te porţi aşa!“. Cu cât suntem mai inflexibili şi dictatoriali, cu atât tindem să rigidizăm acest personaj care ne reprezintă pe noi în ochii copilului, făcând din Moş Crăciun „Dumnezeul copiilor“, adultul care pozează ca atotcunoscător şi blând, favorizând fie un model parental idealizat şi fals, fie deziluziile de mai târziu.
Deşi dezaprobăm minciuna, spunem ori sugerăm copilului o poveste pe care o prezentăm ca pe o realitate, ceva ce se întâmplă întocmai (adică o minciună), folosindu-ne de ea pentru a ne educa dragii copii, astfel încât să devină cuminţi.
Deşi nici povestea, nici ameninţările nu-l fac pe copil mai cuminte şi mai ascultător, ele au rolul de a indica faptul că acestea sunt aşteptările noastre faţă de el şi, mai mult, că nu-l acceptăm aşa cum este: natural şi spontan. Mai târziu, vor legitima concluzia sănătoasă a copilului care rejectează ipocrizia adulţilor:„Moş Crăciun este o minciună“.
Cum se poartă acest Moş Crăciun?
Afirmă că e darnic, dar revendică. Este inconsecvent, grăbit şi uituc – ameninţă că nu vine, că va pedepsi copilul, ajungând în ziua Crăciunului să se poarte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fără să dea vreo explicaţie.
Ce „variantă îmbunătăţită“ avem la dispoziţie?
„Santa“, importul american al zilelor de Crăciun, oferă o paletă ceva mai largă de „învăţăminte“. Clonat pretutindeni datorită advertising-ului, nu a mai putut rămâne o persoană, devenind un îndemn la generozitate şi solidaritate umană, care face vânzări de Sărbători. Aşadar, Santa „prezintă“ de Crăciun un compromis între umanism şi business.
Să rescriem povestea lui Moş Crăciun…
Ne-am dori ca Moş Crăciun să rămână în inimile copiilor noştri şi să-i îmbogăţească. Până la urmă, care e „învăţătura“ poveştii? Nu ne dorim să ne exprimăm căldura sufletească şi să ne bucurăm cu toţii, împărtăşind-o? Moş Crăciun nu este un Bau-Bau ori o minciună şi nici o marcă înregistrată, ci un personaj legendar, „de poveste“, „Bătrân de când lumea“ – pentru noi vestitor şi aducător al tainei împlinirii în casa noastră. Putem începe cu „A fost odată ca niciodată, că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti…“.
Ruxandra Popescu, psiholog, www.eva.ro
