Titulatura de Spital Judeţean de Urgenţă, pe care a primit-o de la 1 octombrie unitatea spitalicească din Slatina, a adus şi obligativitatea obţinerii unei noi autorizaţii sanitare de funcţionare, care în actualele condiţii nu poate fi eliberată.
OLT. În prezent, spitalul slătinean funcţionează ilegal. Noua conducere s-a acoperit în schimb de hârtii, solicitând autorizarea chiar la 1 octombrie, când a intrat în vigoare ordinul de ministru care a transformat Spitalul Judeţean în Spital de Urgenţă. În termen de 30 de zile, Autoritatea de Sănătate Publică, mai precis Biroul de avize, trebuie să dea spitalului un răspuns. În acest moment răspunsul nu poate fi altul decât „nu“, din mai multe motive. Secţiile de cronici, care funcţionează în localul din strada Drăgăneşti, nu ar avea, conform normelor în vigoare, ce să caute în structura unui spital de urgenţă. La fel se întâmplă cu Secţia de balneofizioterapie, care, mai mult, ocupă spaţiul chiar în clădirea principală. La problemele legate de compartimentare şi asigurare a circuitelor se adaugă şi lipsa specialiştilor. Fără medici specialişti care să asigure, în anumite secţii, gărzile 24 de ore din 24 (sunt secţii cu un singur medic specialist), autorizarea nu poate fi obţinută.
Evaluarea nu poate fi începută
„S-a pus carul înaintea boilor. Nimeni nu s-a preocupat să asigure mai întâi condiţiile pentru ca unitatea să poată funcţiona ca spital de urgenţă, fie el de rangul III, după care să se solicite transformarea“, au tot sunat avertizările, neluate în seamă până acum. Cert este că jumătate din termenul de 30 de zile s-a scurs, iar evaluarea în privinţa autorizării nici măcar nu poate fi începută, după cum a declarat directoarea adjunctă de sănătate publică al ASP, dr. Marinela Madan, pentru că spitalul nu are aprobată structura organizatorică pe noua titulatură. „Noi vom începe evaluarea doar în momentul în care ni se poate prezenta organigrama aprobată pe noua structură. Din punctul meu de vedere, Spitalul din Slatina nu este spital de urgenţă“, a declarat dr. Madan, care aşteaptă documentul solicitat pentru a putea începe evaluarea circuitelor funcţionale.
Condiţiile din spital, evaluate la sânge, nu ar fi permis autorizarea din punct de vedere sanitar nici măcar pentru nivelul de spital judeţean. De altfel, şi vechea autorizaţie s-a eliberat condiţionat, impunându-se un plan de măsuri, periodic fiind evaluat stadiul îndeplinirii măsurilor dispuse. În cele din urmă se va aproba şi structura organizatorică, iar evaluarea va începe la spital. Se va forma o comisie, vor fi mai multe persoane care să decidă. Şi dacă tot deciziile politice vor prima, spitalul va fi în cele din urmă autorizat să funcţioneze la un nivel la care nu se ridică. Iar cei care îşi permit deja ocolesc spitalul slătinean. Cei care n-au de ales vor simţi pe pielea lor ce înseamnă orgoliul unora.