Un copil de 14 ani a murit înecat în lacul de acumulare de la Vâlcele, judeţul Olt, după ce a intrat în apă să vadă cât este de adâncă.
Marian Mineluş Stănescu a plecat duminică seară la lac însoţit de mai mulţi prieteni. După cum spun rudele copilului şi primarul comunei, Alexandru Taifas, ceilalţi copii l-ar fi atenţionat să nu intre în apă că se poate îneca. Băiatul nu a ascultat şi s-a dus câţiva metri în larg. Cum nu ştia să înoate, el nu a reuşit să mai iasă la suprafaţă. Prietenii săi au fugit în sat şi au anunţat familia. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au căutat trupul băiatului până seara târziu. Ieri-dimineaţă, la iniţiativa primarului comunei, o echipă de scafandri de la Vâlcea s-a deplasat la faţa locului şi a găsit cadavrul copilului pe fundul lacului.
Marian Mineluş era singur la părinţi
Potrivit informaţiilor oferite de poliţiştii care au mers la faţa locului pentru cercetări, băiatul este din Slatina şi se afla la Vâlcele în vizită la bunici. Duminică, Marian s-ar fi plimbat cu bicicleta pe drumul ce ducea la lac. La un moment dat, împreună cu alţi copii, el s-a gândit să facă o tură până acolo. „Marian le-a spus părinţilor că se plimbă cu bicicleta, nicidecum că merge la lac. Altfel, nu l-ar fi lăsat părinţii. El nu ştia să înoate şi nu trebuia să intre în lac. Apa era foarte mică, dar, după ploile astea s-a strâns mai multă. Poate că aşa a fost dat să i se întâmple. Era şi singur la părinţi. Bieţii oameni sunt terminaţi de durere“, a spus o rudă a băiatului, Pavel Marin.
Lacul era în lucrări de reamenajare
Lacul de acumulare de la marginea satului era în lucrări de reamenajare în timpul producerii tragediei. Ca orice lucrare care respectă condiţiile de execuţie, lacul trebuia să fie prevăzut cu plăcuţe de avertizare, însă, acestea lipseau. Motivul este „serios“. Primarul comunei spune că acele plăcuţe costă, iar primăria nu are nici un leu. Edilul ridică din umeri şi spune că nu avea de unde să ştie că peste noapte se va strânge atâta apă în lac. În cele din urmă, Taifas găseşte şi o scuză. El spune că lacul este păzit de un paznic, angajat al primăriei. Ieri-dimineaţă însă, când un redactor GdS a mers la lac, nu era nimeni.
„Lacul nu este prevăzut cu plăcuţe de avertizare pentru că acestea costă, iar consiliul local nu are bani. Avem paznici! Sunt mai mulţi paznici care păzesc lacul şi fac cu schimbul. Nu ştiu ce s-a întâmplat ieri şi unde era paznicul“, a spus primarul comunei. Rămâne de văzut dacă va fi cineva tras la răspundere pentru cele întâmplate sau dacă în zona lacului se vor respecta, în cele din urmă, condiţiile de execuţie a lucrării.