Profesor corector
Am dat 10 elevilor oligofreni, care încurcau simbolul infinit cu alăturarea a două zerouri sau simbolul integrală cu cheia Sol. Spun asta deoarece am fost profesor corector. Nu am luat un leu şpagă şi nu am dat curs nici unei intervenţii. Au copiat rând cu rând rezolvările şi doar notaţiile îi dădeau de gol. Nu se putea scădea nota doar pentru aşa ceva, iar, pe de altă parte, de ce să scot eu ministerul din rahat?
Don Q
Învăţământul nu poate fi altfel decât cum este întreaga societate ce au clădit-o cei care au avut hăţurile de după ’89. Iresponsabilitate, mitocănie, lipsă de profesionalism, inversare a valorilor, în care munca nu mai este o valoare. Priveam ieri, în Centrul Civic, cum muncea un individ care tăia gresia cu flexul, fără ochelari, fără protecţie la gură şi urechi. Nu ştia? Dar ignoranţa a devenit o valoare, mâine va fi şi el un părinte care nu ştie prin buzunarul cui să bage banii ca odrasla lui să-i continue aplicarea „valorilor moderne“ cu un bacalaureat luat şi măcar un „profesor“ să ajungă şi el. A înnebunit lumea! Am fugit de egalitarism şi am ajuns tot la el cu note numai între 9 şi 10. Cine avea 6 cu Răducan la matematică era intrat la orice facultate tehnică din ţară. Dar astăzi se vrea numai 9 şi 10 şi în realitate aplicabilitatea este de 2. Scuze pentru excepţii!
george
Luaţi-vă copiii de prin baruri şi duceţi-i la cursuri, apoi interesaţi-vă dacă învaţă şi ei ceva, şi lăsaţi notele de la bac. Spre exemplu, eu n-am ştiut şi nici nu ştiu mai mult de zece cuvinte în franceză şi, bineînţeles, am luat 10. Bacul este cel mai uşor examen. Profesorii care asistă în săli îi lasă să copieze. Interesul lor este să promoveze cât mai mulţi, altfel sunt traşi la răspundere (gândiţi-vă ce
s-ar spune despre un liceu în care promovează 50% din candidaţi şi ce măsuri s-ar lua împotriva profesorilor, pentru că ei ar fi consideraţi vinovaţi). Aşa că interesaţi-vă pe unde vă umblă îngeraşul şi, dacă îl vedeţi într-un bar consumând, în cel mai fericit caz, o cafea şi fumând o ţigară, să nu vă miraţi că de fapt este un drac! Şi, pentru toţi părinţii posesori de drăcuşori, încercaţi să-i mai duceţi pe la şcolile de meserii să înveţe şi ei ceva măcar acolo, pentru că n-au cum să ajungă toţi şefi, deşi aşa îi visaţi mereu, şi mai luaţi-vă gândul de la Facultatea de Drept sau ISE.
X
Este greu de crezut că, în patru ani de liceu, profesorii te consideră prost pregătit şi, surprinzător, într-un examen reuşeşti 9, 10, iar părintele tău te crede peste noapte superinteligent…
Alt părinte revoltat
D-le PĂRINTE REVOLTAT, ce preferi: note mari la bacalaureat, care dau posibilitatea intrării la facultate (intrare pe bază de dosare – unde este CNSAS-ul?), sau note mari în timpul liceului şi note mici la bacalaureat? Adevărata valoare a odraslelor nu se va şti decât atunci când la facultate se va intra pe bază de examen (1.000 de candidaţi pe 25 de locuri). S-a umplut lumea de avocaţi, economişti făcuţi pe bandă rulantă. Toţi spun că examenele în facultate se iau pe bani mulţi, aşa îmi dau seama de ce a ajuns societatea românească în starea asta. Trist este că anul acesta şi-au bătut joc de copii şi părinţi la examenul de capacitate. Cei care au corectat şi au dat datele greşit la listat meritau să fie daţi afară din învăţământ. Nu au nici o scuză. Ce se întâmpla dacă un părinte sau chiar copilul făcea un şoc sau infarct când vedea nota? Cum poţi să afişezi notele până nu le verifici de trei ori să nu se strecoare nici o greşeală?! Dacă până în 1989 existau 1% care umblau cu capul în nori, acum sunt 1% cu capul pe umeri şi picioarele pe pământ. Încercaţi să mă contraziceţi. Mai lăsaţi telefoanele mobile, maşinile super şi îndemnaţi-vă propriii copii să pună burta pe carte. S-a umplut lumea de analfabeţi. Ei, în afară de calculator, nu pot să susţină o conversaţie.