19.4 C
Craiova
miercuri, 2 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocal Allexinno - un DJ „oltean-oltean“

Allexinno – un DJ „oltean-oltean“

Sâmbata trecuta, lansarea de site s-a adaugat la multe alte reusite din cariera tânarului dj craiovean, cunoscut in mai toate cluburile sub numele de dj Allexinno.


Dj Allexinno, pe numele sau adevarat Mircea Madalin Vanca, nascut in data de 20 august 1980, este unul dintre cei mai tari dj la ora actuala, si pe departe cel mai cel din Craiova la creat atmosfera in cluburi sau discoteci.


Isi desfasoara activitatea in „Angels Club“, in fiecare week-end, unde il are ca partener de show pe dj Ovi (Ovidiu Ciochina).


Comunicarea lui cu publicul este dintre cele mai bune, ceea ce se vede si din faptul ca la mai toate shourile lui toti cei prezenti formeaza o echipa care are un singur coordonator.


Totul a inceput cu mult timp in urma, când unchiul sau il purta prin discoteci.


„Atunci am descoperit pentru prima data atmosfera de discoteca, plina de viata, de lumini si sunete care ma tragea spre vraja ei“, spune Mircea.


in 1993, când varul sau si-a deschis discoteca Fantasy in orasul natal, acesta a avut oportunitatea de a pune muzica pentru clienti. In anii care au urmat a fost fascinat de farmecul care se ascundea in soundurile muzicii dance din anii ’80 – ’90 si a inceput sa asculte tot mai multa muzica, nelasând sa-i scape nimic din ceea ce aparea nou pe piata muzicala.


Pentru inceput, parintii nu erau de acord cu acest lucru pentru faptul ca avea doar treisprezece ani.


„Tot mereu puneau problema pierderii timpului, insa nu era vorba de asa ceva pentru ca si acasa daca stateam tot la ora unu, doua mergeam la culcare. Cât despre alcool si tutun nu am avut nici o legatura cu ele pâna dupa 19 ani“, sustine Mircea.


Faptul ca ajunsese sa-si câstige singur bani pentru cheltuiala il bucura pentru ca nu mai exista dependenta de parinti.


Primele aparate pentru mixat le-a putut cumpara abia patru ani mai târziu, in 1997. Incepuse sa se implice in mai toate evenimentele sociale (spectacole, petreceri).


In anul 2000, dj Allexinno ajunge dupa o indelungata cariera pentru discoteca Fantasy sa mixeze in Craiova, unde la inceput a fost primit cu destula raceala detoti colegii de breasla.


„Toate locurile sunt ocupate, nu ai pe unde sa te bagi, nu mai este loc pentru cei nou-veniti“, cam asta auzea peste tot pe unde mergea sa intrebe daca poate mixa in vreun club. Multi dintre cei care nu i-au dat nici o sansa la inceputul carierei acum sunt cu totul in alte domenii fara a mai avea vreo legatura cu muzica.


„La inceput, in orice meserie este foarte greu, insa lucrul cu oamenii este cel mai greu din toate punctele de vedere“, a tinut sa mentioneze dj Allexino.


Si-a facut loc totusi printre dj din Craiova, unde a reusit sa se impuna foarte repede dând dovada de un mare talent de show-man. Primul club in care a mixat a fost „NRG“, apoi a fost prezent in mai toate marile cluburi si discoteci din Banie, Aristocrat, Blue Lagoon, Lino II, EAST 17, Korona, GIN-GIN si multe altele.


In anul 2001 si-a facut aparitia pentru prima data pe litoral, la Costinesti, petrecându-si si urmatorul an tot aici impreuna cu NRG Club si atragând atentia prin stilul sau unic.


In anul 2003 visul sau a devenit realitate. Ajunsese sa incânte cu mixurile sale peste 8.000 de persoane in Discoteca Ring din Costinesti in fiecare seara, timp de doua luni. Muzica sa a prins foarte bine la publicul de pe litoral, prin acest lucru facându-se cunoscut atât cât trebuia pentru un dj de vârsta lui.


„Zece mii de oameni… fara comentarii“


In anul 2004, remixul piesei „Fuck Martinez“ a celor de la 2 Live Crew „facut asa cum scrie la carte“ de dj Allexinno a umplut ringurile de dans ale multor discoteci din tara si a devenit un hit in tari din Europa si chiar in Statele Unite.


Intre 2004 si 2005, dj Allexinno a devenit deja unul dintre cei mai cunoscuti dj din tara, mixând pe litoral alaturi de alti dj-ei in discoteca Tineretului si Club Azteca.


„Atunci când mixezi in fata a zece mii de oameni ai sentimentul ca ti se taie respiratia. Nimic nu se poate compara cu acel sentiment“, a declarat dj Allexinno.


In anul 2005, dj Allexino a devenit foarte cunoscut in Europa cu remixul piesei „La Tortura“ a de mult celebrei Shakira feat, Alejandro Sanz.


Pentru o perioada foarte scurta impreuna cu Geo Da Silva si dj Jungle au pornit un proiect ce parea destul de interesant care se intitula Funky DJ, insa datorita faptului ca nu era drumul lui dj Allexinno a decis sa se retraga. Din acel moment mixeaza in Craiova intr-unul dintre cele mai tari cluburi. De ceva timp se ocupa si cu productia si un eveniment surpriza pe care ni-l pregateste este noul album care preconizeaza ca va aparea in vara.


„Lucrez la un album care va fi lansat in vara. Pentru acesta colaborez cu solisti cunoscuti din lumea muzicii românesti. Va fi o surpriza“, a precizat dj Allexinno. Din anul 2000, de când s-a apucat de mixuri si pâna in prezent, dj Allexinno are mai mult de 350 de remixuri. Unele dintre acestea fiind in multe dintre topurile de afara. Fiind un perfectionist, a petrecut foarte mult timp in fata pupitrului de dj exersând pentru a-si perfecta stilul. „Nici acum nu-mi dau seama ca sunt facut pentru asa ceva“, spune Allexinno. De obicei, el se descrie cam asa: „Sunt un client al unui club si ma gândesc intâi de toate daca eu chiar as asculta muzica pe care o pun“. Dar mai intâi de toate este un „oltean – oltean“, dupa cum spune si „in afara de Craiova doar Bucurestiul mai poate ridica pretentii“.


Cei cu care a mixat


Dr. Kucho, Dina Vass, Stephan K, Niki Belucci, Azzido Da Bass, 2 Elements, Nick Romano (U.K.), dj Bax (Italia), dj Funky (Ibiza), dj Project, O-Zone, Activ, Voltaj, HI-Q, Morandi, Fly Project, Crush si Alexandra Ungureanu, Sistem, Class, Parazitii, Akcent, Impact, Nicola, Cream, Delia, Funky DJ, dj Gino Manzotti & dj Maxx, Vali Barbulescu, dj Optick, dj Raoul, Adrian Eftimie, dj Mara, dj Claus, Internullo, dj Force, dj Albertino, dj Valiano, Rosacha, dj DiMatto, dj Nick, Geo Da Silva, dj Proof, Darious, dj Gaby, dj Valentino, dj Geanny, dj X-Treme, dj Danny, MC Cristi Nitzu, MC Ovi, MC Line, MC Roly, MC Lulitoo, si multi multi altii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS