19 C
Craiova
sâmbătă, 23 august, 2025
Știri de ultima orăLocalDoljS-a rupt pamântul la Secu

S-a rupt pamântul la Secu

Alunecarile de teren se inmultesc pe zi ce trece in localitatile doljene afectate de inundatii. Cel mai recent fenomen de acest gen a fost inregistrat in comuna Secu, unde Drumul Judetean 606 C s-a rupt in doua locuri din cauza miscarilor terenurilor din apropiere.


Cea mai grava situatie se inregistreaza in satul Comanicea, unde alunecarile de teren au afectat zece locuinte din apropierea faliilor de rupere. Eugen Georgescu, directorul Societatii Comerciale Lucrari Drumuri si Poduri Dolj, a declarat ca situatia provocata de alunecarile de teren din Secu este foarte grava, cu atât mai mult cu cât pâna acum autoritatile nu s-au confruntat cu miscarea terenului in apropierea unor locuinte. „Falia de alunecare este la doi metri de case si de aceea interventia va fi foarte dificila. Nu stiu cine se va incumeta sa execute lucrarile. Nu exista decât o singura solutie tehnica care se poate aplica aici, in cazul drumului, si aceea implica excavarea mijlocului drumului si instalarea unei grinde. Oricum, am trimis in teren o echipa care sa verifice situatia si sa vada care sunt solutiile“, a spus Eugen Georgescu.


Primarul comunei Secu, Adrian Popa, a declarat ca fenomenul de alunecare a inceput luni si versantul s-a stabilizat miercuri. „In ultimele 24 de ore nu am mai avut probleme cu alunecarea, dar patru case sunt ceva mai afectate. Probleme sunt legate de unele fisuri aparute intre bucatarii si restul casei, deplasarea unor anexe gospodaresti sau tâmplaria modificata din cauza miscarilor de teren. In acest moment circulatia pe Drumul Judetean 606 C se desfasoara pe un singur fir pentru ca drumul este rupt in Secu si in Comanicea“, a spus primarul Popa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS