23.3 C
Craiova
sâmbătă, 26 iulie, 2025
Știri de ultima orăLocalRemember Dinu Lipatti: 55 de ani de la moartea genialului pianist

Remember Dinu Lipatti: 55 de ani de la moartea genialului pianist

Se stie ca unul dintre „talentele“ incontestabile ale poporului român este acela de a-si distruge in mod demential propriile valori, ori de a le omite deliberat. Nu acelasi lucru se intâmpla in tarile Europei Occidentale. In octombrie 2001 bântuiam prin bibliotecile din Paris si am ramas de-a dreptul uluit când am citit intr-o revista culturala un material tulburator – de câteva coloane – un fel de eseu despre „geniul lui Dinu Lipatti“. Nu era nici comemorare, nici macar o zi mai speciala, astfel incât criticii muzicali francezi sa le reaminteasca cititorilor de Dinu Lipatti, considerat de ei a fi unul dintre cei mai valorosi pianisti ai lumii, „probabil, fara egal, pâna astazi“.


Dinu Lipatti s-a nascut la Bucuresti, pe 19 martie 1917, intr-o familie cu traditie muzicala, iar pe 2 decembrie a.c. s-au implinit 55 de ani de la moartea celebrului pianist. Si-a petrecut o parte din copilarie, vacantele si o parte din adolescenta in satul Ciolcesti, comuna Leordeni (Arges). Casa de la Ciolcesti, construita de tatal marelui pianist, a devenit Casa Memoriala „Dinu Lipatti“, abia in anul 1985. In casa exista documente, fotografii, obiecte ce i-au apartinut pianistului. De asemenea, nu lipseste pianul Bechstein si bustul din bronz al lui Dinu Lipatti, opera celebrului sculptor Ion Irimescu.


Tatal sau era un violonist talentat, iar mama sa, o pianista excelenta. George Enescu a fost nasul de botez al lui Dinu Lipatti. Inca din copilarie i s-au recunoscut si cultivat inclinatiile muzicale. La inceput, Dinu Lipatti a studiat cu profesoara de pian Florica Muzicescu, iar pe parcurs a fost admis la Conservatorul din Bucuresti. In anul 1934 a participat la concursul international de pian de la Viena, unde a obtinut premiul II, ceea ce l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot sa paraseasca juriul in semn de protest. Apoi, Cortot l-a invitat la Paris pentru a-si continua, sub conducerea sa, studiile de pian la Ecole Nationale de Musique. Cariera de pianist concertist a inceput-o in anul 1936, in diverse orase europene. Prestigiul sau a crescut cu fiecare aparitie in public. Când a inceputul cel de-al II-lea razboi mondial, Lipatti a revenit la Bucuresti, unde a sustinut recitaluri de pian ca solist. Deseori l-a acompaniat pe George Enescu, pâna in 1943, când a plecat in Elvetia, unde a devenit profesor de pian la Conservatorul din Geneva, insa fara a-si neglija cariera concertistica.


In timp ce se pregatea pentru un turneu de concerte in America, i s-a descoperit o boala implacabila. Avea leucemie. Muzicieni precum Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu sume enorme de bani pentru procurarea unor medicamente. Ameliorarea a fost aparenta. Starea de sanatate a lui Dinu Lipatti s-a inrautatit. In ziua de 16 septembrie a anului 1950, Dinu Lipatti a sustinut ultimul sau concert public, la Besançon (Franta). In partea doua a recitalului intentiona sa interpreteze cele 14 Valsuri in Do diez minor de Frédéric Chopin, dar energia l-a parasit. A urmat o pauza imensa. Publicul nu s-a clintit din sala. Dinu Lipatti a reaparut pe scena, s-a asezat la pian si a interpretat motivul „Jesus bleibt meine Freude“ din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben“ de Johann Sebastian Bach. O rugaciune cu care s-a incheiat una din cele mai nobile, mai bogate si scurte cariere cunoscute in arta interpretativa moderna. In scurt timp. la 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti s-a stins din viata, lânga Geneva (Elvetia), la numai 33 de ani, tinând in mâna partitura Quartetului in Fa minor de Ludwig van Beethoven. Vestea mortii sale s-a raspândit cu mare repeziciune in toata Europa: „Marele pianist a murit!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS