Papa Ioan Paul al II-lea a murit simbata, la Vatican, la 84 de ani, in urma unor boli care i-au marcat finalul celor 26 de ani de pontificat.
Papa Ioan Paul al II-lea a murit seren, a declarat cardinalul Angelo Sodano, in fata a peste o suta de mii de credinciosi reuniti in Piata Sfintul Petru, din Roma. „Am fost martor la aceasta serenitate, in timp ce ma rugam in fata patului Papei in agonie“, a adaugat cardinalul, fostul secretar al Suveranului Pontif. „Serenitatea este fructul credintei“, a subliniat el. „In toti acesti 26 de ani ai pontificatului, Papa a repetat ca raporturile dintre oameni si popoare nu se pot fonda numai pe justitie, ci trebuie perfectionate prin iubire, caracteristica mesajului crestin“, a declarat Sodano. „Ioan Paul al II-lea, chiar Ioan Paul al II-lea cel Mare, a devenit astfel dascalul civilizatiei iubirii, vazind in aceasta expresie una dintre cele mai frumoase definitii ale civilizatiei crestine. Da, civilizatia crestina este civilizatia iubirii, radical diferita de civilizatia urii, predicate de nazism si comunism“, a adaugat Sodano.
Ultimul mesaj papal
„Dragostea este cea care converteste inimile si ofera pacea“.
Intr-un ultim mesaj citit ieri de arhiepiscopul Leonardo Sandri, Papa Ioan Paul al II-lea a afirmat ca „dragostea converteste inimile si ofera pace“. „Umanitatii, care pare uneori tulburata si dominata de puterea raului, de egoism si de frica, Domnul reinviat ii ofera darul dragostei sale, care iarta, reconciliaza si deschide sufletul spre speranta. Dragostea este cea care converteste inimile si ofera pacea“, a scris Papa in acest mesaj pregatit, inainte sa moara, pentru slujba de ieri. Mesajul a fost citit dupa slujba solemna celebrata de cardinalul Angelo Sodano in fata a mai mult de 100.000 de credinciosi adunati in Piata Sfintul Petru.
Un luptator intr-o lume in schimbare
Tenacitatea si hotarirea au fost principalele trasaturi de caracter care l-au ghidat pe Papa Ioan Paul al II-lea pe parcursul Pontificatului sau, desfasurat in strinsa legatura cu evolutia internationala. Ioan Paul al II-lea, de origine poloneza, a condus Biserica Catolica mai mult de un sfert de secol, iar generatiile tinere nu il cunosc decit pe el in calitate de Suveran Pontif.
Desi slabit de maladia Parkinson, impotriva careia a luptat cu curaj timp de mai multi ani, Suveranul Pontif a fost un om viguros, un sportiv caruia ii placea competitia. El si-a pus amprenta inca de la inceput asupra Pontificatului sau. In momentul in care a fost ales, la 16 octombrie 1978, Karol Wojtyla avea 58 de ani. Foarte rapid, el a intrat in conflict cu forurile bisericesti pentru ca, spre deosebire de predecesorii sai, a mers in mijlocul multimii, surizind, lasindu-se atins si luind copii in brate.
Piata Sfintul Petru si statul Vatican au devenit prea mici pentru Papa Ioan Paul al II-lea, motiv pentru care a preferat sa mearga sa-i intilneasca pe credinciosi, multiplicindu-si calatoriile si mediatizindu-le. Carisma sa este evidenta. Cind era tinar, Ioan Paul al II-lea era pasionat de teatru si, de atunci, si-a mentinut capacitatea de a pastra atentia publicului, credinciosii avind impresia, in timpul discursurilor, ca Papa li se adreseaza personal.
Succesul Suveranului Pontif a fost unul imediat, mai ales in America Latina, unde presa l-a supranumit „Atletul lui Dumnezeu“ si „Globe-trotter-ul Evangheliei“. Papa Ioan Paul al II-lea nu a fost un om cu o constitutie robusta, insa fotografii l-au transformat intr-un gigant in primii ani ai Pontificatului sau, aceasta imagine fiind pastrata pina la atentatul de la 13 mai 1981.
Problemele sale fizice au inceput in ziua in care si-a fracturat femurul, la 29 aprilie 1994, ulterior instalindu-se maladia Parkinson. Intreaga lume a urmarit degradarea lenta a sanatatii Papei, aratata mai ales de camerele de televiziune, pentru ca Ioan Paul al II-lea a refuzat intotdeauna sa cedeze bolii sau sa o ascunda.
Desemnarea succesorului – un proces complex, vechi de sute de ani
Decesul unui Suveran Pontif declanseaza un proces complex de desemnare a succesorului, de catre cardinalii reuniti in conclav in Capela Sixtina, unde sint izolati de lumea exterioara. In cursul celor 2.000 de ani de istorie, Biserica Catolica a modificat de mai multe ori procedurile de desemnare a Papei, inainte de a ajunge la actuala formula a conclavului. Evanghelia nu face nici o precizare in legatura cu alegerea succesorului Sfintului Petru.
Interventiile facute de suverani sau familii puternice, inclusiv cu forte armate, in alegerea papilor l-a determinat pe Nicolae al II-lea sa reactioneze, publicând, in 1060, bula „In Nomine Domini“. Textul a reglementat pe termen lung alegerea papilor, care nu mai poate fi influentata de laici, decizia fiind rezervata in exclusivitate cardinalilor.
Acest monopol al cardinalilor nu va fi afectat de cele citeva zeci de modificari aduse ulterior modalitatilor de desemnare a papilor. In data de 21 noiembrie 1970, Papa Paul al VI-lea a definit actualele caracteristici ale Colegiului electoral – virsta limita a cardinalilor trebuie sa fie de 80 de ani, iar numarul maxim al cardinalilor electori este de 120. Papa Ioan Paul al II-lea a confirmat aceste caracteristici in februarie 1996, prin Constitutia Apostolica „Universi Domini Gregis“.
In ultimii ani, intrarea in colegiu a tot mai multi cardinali straini face tot mai greu de prevazut decizia conclavului. Aproape jumatate dintre „marii electori“ (58 din 117) sint europeni.
Papa Ioan Paul al II-lea a convocat noua consistorii in cursul pontificatului sau, iar in cursul ultimului, in data de 20 octombrie 2003, a promovat 30 de noi cardinali, dintre care 26 au intrat in corpul electorilor.
Alegerea unui Papa are loc in afara oricaror presiuni externe, conclavul (cum clave – sub cheie) neavind nici o legatura cu lumea exterioara. Aceasta izolare este impusa inca din 1271, cind conclavul de la Viterbe (Italia) nu a reusit sa il desemneze pe succesorul Papei Clement al VI-lea. Crestinii au decis sa ii inchida pe cardinali si sa le ofere numai piine si apa, pentru a ii determina sa aleaga mai rapid un nou Papa.
Ei l-au desemnat pe Grigore al X-lea, care a transformat practica izolarii in regula. In prezent, la Vatican exista amenajari speciale care asigura izolarea electorilor, acestia beneficiind de un minim confort pe durata conclavului, tinind cont de faptul ca multi dintre ei sint in virsta.
Cardinalii intra in conclav la cel putin 15 zile si cel mult 20 de zile dupa moartea Papei. Ei trec in cortegiu de la Capela Paulina la Capela Sixtina, ale carei porti se inchid, iar cardinalul camerling, care asigura interimatul, si prefectul casei pontificale se asigura ca prelatii sint izolati de exterior.
Cardinalii nu au dreptul sa voteze pentru ei insisi si trebuie ca, pe rind, sa jure ca vor respecta secretul votului si ca vor accepta rezultatul acestuia.
Operatiunile de vot se desfasoara in Capela Sixtina, cu doua scrutinuri dimineata si doua seara, iar buletinele de vot sint arse. Pentru a deveni Papa, un cardinal are nevoie de doua treimi dintre voturi, dar, in caz de impas, este posibil si un vot cu majoritate absoluta.
In momentul in care cardinalii reusesc sa ajunga la un rezultat, decanul lor il intreaba pe acesta daca accepta alegerea. In cazul in care acesta este de acord, devine Papa, iar jurisdictia sa se extinde imediat asupra catolicilor din intreaga lume. Noul Papa trebuie sa declare in acest moment ce nume pontifical isi va alege.
In timpul desfasurarii voturilor, credinciosii strinsi in Piata Sfintul Petru pot afla in ce stadiu se afla conclavul privind fumul iesit din Capela Sixtina, unde sint arse buletinele de vot – daca fumul este negru, inseamna ca inca nu a fost desemnat un nou Papa, iar daca este alb, inseamna ca a fost ales un nou Suveran Pontif.
