Olthim Râmnicu-Vâlcea este în situaţia jenantă de a se ruga de finanţatori să îi dea un credit de 15 milioane euro pentru redeschiderea unei secţii de producţie, dar nicio bancă nu vrea să împrumute combinatul, a declarat vineri ministrul Economiei, Andrei Gerea, conform Mediafax.
„Oltchim cu disperare caută finanţare, pentru deschiderea unei secţii care l-ar aduce pe break-even (egalizarea cheltuielilor cu veniturile, n.r.), dar nimeni nu vrea să îi dea. Toţi vor să finanţeze numai companii cu profituri grase şi cifre de afaceri de milioane. Dar, iertaţi-mă, acele companii nu au nevoie de finanţare”, a afirmat Gerea într-o conferinţă privind rolul băncilor în restructurarea companiilor.
Gerea a adăugat că firme precum cele aflate în portofoliul Ministerului Economiei odată intrate în insolvenţă rămân fără finanţare, din cauza că „băncile le închid uşile”.
Gerea a spus că este evidentă că Olthim este o companie profitabilă şi cu un „management interesat” poate reveni pe piaţă.
„Eu cred că băncile pot face diferenţa între firmele care, chiar dacă au pierderi, se pot reorganiza, şi cele care profită de cadrul legislativ pentru a mai trage o ţeapă statului, finanţatorilor şamd”, a continuat Gerea.
El a precizat că nu dă vina pe BNR şi nici pe bănci, dar că face un apel la acestea „să privească la ce se întâmplă în economie”.
Oltchim este în insolvenţă de la începutul anului.
Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim, şi a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic.
O nouă încercare de vânzare a Oltchim este programată pentru luna februarie a anului viitor, ofertele angajante putând fi depuse până la 17 ianuarie.
Gerea: Oltchim se roagă de bănci pentru un credit de 15 milioane euro
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei