23.9 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriINS: Cifra de afaceri în industrie a crescut în prima jumătate a acestui an

INS: Cifra de afaceri în industrie a crescut în prima jumătate a acestui an

Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut cu 5,4% în primul semestru al acestui an, în termeni nominali, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit agerpres.ro, care citează din datele publicate azi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Această creştere a fost datorată în principal evoluţiei din industria prelucrătoare (+5,7%). În acelaşi timp, industria extractivă a scăzut cu 2,9%.

Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au observat în industria bunurilor de capital (+16,8%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,7%), industria bunurilor intermediare (+4,5%) şi industria bunurilor de uz curent (+1,6%). În schimb, industria energetică a scăzut cu 13,5%. În luna iunie 2013, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţă internă şi piaţă externă), în termeni nominali, a crescut atât faţă de luna precedentă, cu 3,1%, cât şi comparativ cu luna iunie din 2012, respectiv cu 6,7%.

În ceea ce priveşte avansul faţă de luna mai 2013, acesta se datorează creşterilor din industria extractivă (+12,0%) şi din cea prelucrătoare (+2,8%). Pe marile grupe industriale, a crescut cifra de afaceri din industria energetică (+23,6%), industria bunurilor de uz curent (+2,9%) şi industria bunurilor de capital (+2,7%). Scăderi au fost în zona bunurilor de folosinţă îndelungată (-3,9%), în timp ce industria bunurilor intermediare a rămas neschimbată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS