Ministerul Dezvoltării a dezvoltat programe finanţate de la bugetul de stat ce par să se suprapună cu programele finanţate din fonduri europene, arată un raport al Băncii Mondiale obţinut de HotNews.ro. Ca urmare a acestei dublări, autorităţile locale vor căuta calea mai puţin costisitoare şi riguroasă de a realiza proiectele de infrastructură. Experţii spun că, având în vedere că autorităţile locale nu vor mai trebui să îndeplinească toate cerinţele prevăzute în Programul Operaţional Regional, tendinţa va fi de a dezvolta proiecte de o calitate inferioară.
Experţii instituţiei spun că programele finanţate din fonduri europene ar putea fi „înlocuite“ de cele susţinute de la bugetul de stat, care nu sunt atât de riguroase şi transparente.
Banca Mondială atrage atenţia că programele finanţate din fonduri europene au un impact fiscal relativ scăzut asupra bugetului de stat, iar această suprapunere este extrem de ineficientă şi costisitoare având în vedere impactul crizei asupra resurselor bugetare.
Pentru a evita aceste lucruri, Banca Mondială recomandă Ministerului Dezvoltării să prioritizeze investiţiile cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, ce are o valoare de patru miliarde de euro, pentru a se evita suprapunerea cu programele finanţate din fonduri europene.
• Hotnews
Banca Mondială trage de urechi Ministerul Dezvoltării
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

