39 C
Craiova
duminică, 10 august, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriAgricultura doljeană, afectată de secetă

Agricultura doljeană, afectată de secetă

Semnal de alarmă tras de producătorii agricoli doljeni. Liga Producătorilor Agricoli (LPA) – filiala Dolj a organizat vineri o întâlnire a membrilor pentru a discuta problema culturilor compromise de secetă. Producătorii estimează că lipsa precipitaţiilor a compromis anul acesta mai mult de 70% din culturile de grâu. În special în partea de sud a judeţului, aceştia consideră că seceta a distrus culturile aproape în totalitate. „Trebuie să depunem toate eforturile pentru ca Ministerul Agriculturii să declare starea de calamitate în judeţul Dolj“, a declarat Mihai Stancu, vicepreşedintele Ligii Producătorilor Agricoli Dolj, considerând necesare înaintarea şi susţinerea unui memoriu în acest sens către Ministerul Agriculturii.
În replică, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Dolj susţine că deja a fost demarată procedura pentru a veni în sprijinul agricultorilor din judeţ şi că le-a solicitat acestora înştiinţări privind situaţia culturilor. „Pe baza înştiinţărilor primite din judeţ am făcut la sfârşitul săptămânii trecute o informare către minister, iar mâine (sâmbătă – n.r.) va urma alta. De asemenea, am discutat şi cu Direcţia Agricolă Olt, pentru că şi ei sunt într-o situaţie similară. Va urma probabil o hotărâre de guvern care să stabilească ajutorul sub forma despăgubirilor acordate agricultorilor în funcţie de cheltuielile făcute la hectar“, a declarat Cornel Popa, directorul DADR Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS