Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova va prezenta în weekend spectacolele „Crăiasa Zăpezii“ și „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor“.
Vor interpreta actorii: Alis Ianoş, Cosmin Dolea, Alla Cebotari, Emanuel Popescu, Daniel Mirea.
Azi, de la ora 18:00, se joacă piesa „Crăiasa Zăpezii“,adaptare după H.Ch. Andersen, regia Laurențiu Tudor.
Spectacolul se adresează unui public de peste 5 ani.
La fel ca în povestea lui Andersen, tot ceea ce ne trebuie e un prieten care ne ia de mână, ne îmbrățișează cu drag și ne scoate din Palatul de Gheață.
Spectacolul de duminică

Duminică, la ora 11:00, este programată întâlnirea cu „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor“, adaptare după povești populare rusești, cu scenariul și regia de Alla Cebotari.
Vârsta minimă recomandată: 3+
Un spectacol vesel, cu personaje simpatice și jucăușe, într-o explozie de ritmuri, armonii și culori, cu povești simple moralizatoare spuse cu fantezie și talent de echipa artistică.
Citește și: Campanie de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice în Craiova