Președintele Nicușor Dan a afirmat miercuri, într-un discurs susținut la AmCham CEO Business Forum, că lucrurile sunt “sub control” și “în grafic” în ceea ce privește reducerea deficitului bugetar și se așteaptă ca sfârșitul anului 2026 să reprezinte “capătul tunelului” în ceea ce privește efectele măsurilor de corecție.
“Față de momentul în care suntem acum, încercarea de corectare de deficit, vreau să vă dau asigurări că stabilitatea este principală noastră prioritate, că există convergență de opinii între președinte, Guvern, Parlament și lucrurile sunt sub control, nu există vreun motiv de îngrijorare”, a spus șeful statului, chiar dacă “anumite lucruri s-au făcut în viteză” sau “se puteau face poate altfel, conform news.ro.
Nicușor Dan a transmis un mesaj “de stabilitate”
Nicușor Dan a transmis un mesaj “de stabilitate”: “Anul 2026 va fi mai simpli pentru că vom porni cu un buget care va fi. – nu găsesc cuvântul – adaptat realităților. Vom fi în oarecare suferință în 2026 însă sfârșit de 2026 este în opinia mea capătul tunelului”.
În ceea ce privește aderarea la OECD, și aici România este “în grafic” iar sfârșitul lui 2026 “este un termen pe care noi toți ni-l asumăm”.
Președintele a subliniat că parteneriatul strategic cu SUA rămâne esențial
Președintele a subliniat că parteneriatul strategic cu SUA rămâne esențial, “foarte bine conturat pe zona de securitate” iar acum autoritățile și partenerii din mediul privat trebuie să-l consolideze în ceea ce privește aspectele economice.
Nicușor Dan a admis că România nu are un plan de țară în ceea ce privește reforma statului și, “deși există nună intenție în multe zone din administrația publică, nu vedem o emergență de reformă de la nivelele medii și de jos ale administrației”.
“Da, există voință de reformă, dacă ne uităm însă la cum mai avem de lucrat puțin”, a spus el, înainte de a transmite un mesaj de optimism “pentru perioada și anii care urmează”.
Citeşte şi: Polonia a invocat Articolul 4 al NATO. Donad Tusk: Au fost 19 intruziuni în spațiul aerian al ţării