28.3 C
Craiova
joi, 7 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateA murit Steluţa Coposu, sora fostului lider ţărănist Corneliu Coposu

A murit Steluţa Coposu, sora fostului lider ţărănist Corneliu Coposu

Steluţa Lucia Rodica Coposu, sora fostului lider ţărănist şi preşedinta Fundaţiei „Corneliu Coposu“, a încetat din viaţă la vârsta de 92 de ani.

„Cu sufletul zdrobit de durere, vă anunţ că în dimineaţa aceasta, doamna preşedinte a Fundaţiei Corneliu Coposu, sora cea mai mică a Seniorului şi ultima pe linie directă din greu încercata familie Coposu, Steluţa Lucia Rodica Coposu a urcat la Cer să-i întâlnească pe toţi cei dragi ai săi”, a scris pe facebook Ion-Andrei Gherasim, preşedinte executiv al fundaţiei.

Copilăria şi adolescenţa

S-a născut la 26 septembrie 1932, în comuna Bobota, judeţul Sălaj.

„Rodi s-a născut sub semnul Balanţei, care nu i-a fost favorabilă şi care, arareori, a înclinat în favoarea ei. Venirea ei pe lume a fost marea bucurie a vieţii mele. Dumnezeu mi-a dăruit o jucărie vie de care am beneficiat trei ani neîntrerupt (până în momentul când a plecat la liceu, la Beiuş – n.n.). Îmi amintesc şi eu (şi spuneau şi părinţii) că a fost copilul cel mai cuminte şi cel mai puţin pretenţios dintre noi, pregătită parcă pentru viaţa ce o aştepta. Era veşnic surâzătoare, cu un păr bogat blond şi ondulat şi cu două gropiţe mici, veşnic prezente pe feţişoara ei veşnic surâzătoare”, scria despre ea sora Flavia Bălescu-Coposu).

A urmat cursurile primare în patru localităţi diferite: clasa I-a la Bobota, clasa a II-a, în comuna Coşlariu (jud. Alba), clasa a III-a în comuna Oarda de Jos (jud. Alba) şi clasa a IV-a la Şcoala nr. 2 din Alba-Iulia.

A urmat Liceul de fete din Alba-Iulia (1943-1944), iar mai apoi, între 1944-1947, Şcoala Centrală de fete din Bucureşti. Între 1947-1951 a urmat cursurile Liceului de fete nr. 12 (azi, Colegiul „Titu Maiorescu”).

„Stâlpul siguranţei familiei“

Între anii 1951-1956 a urmat cursurile Institutului Politehnic din Bucureşti. Împreună cu sora sa, Flavia, a susţinut familia din bursa primită ca elevă.

Între 1956-1991 a lucrat la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti.

La 17 iulie 1996, împreună cu sora ei, Flavia Bălescu-Coposu, au decis să înfiinţeze Fundaţia „Corneliu Coposu“, în memoria fratelui lor dispărut cu un an înainte. În anul 2009, alături de sora sa Flavia, a fost decorată de Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, cu Crucea Casei Regale a României.

„Pentru familie, ea a devenit stâlpul siguranţei. Şi-a dedicat întreaga capacitate materială şi spirituală pentru folosul familiei şi al tuturor celor care i-au cerut sprijinul. Generozitatea a moştenit-o de la mama, toleranţa şi dragostea de oameni de la Cornel, spiritul de dreptate de la tata şi de la Doina şi se poate spune că a cules de la fiecare dintre noi calităţile pe care nu le-a păstrat pentru ea, ci le-a dăruit celor ce aveau nevoie”, spunea Flavia Bălescu-Coposu. 

Data, ora şi locul unde va fi oficiată slujba de înmormântare vor fi anunţate în curând.

Citeşte şi: Pacienţii cronici nu mai au nevoie de bilet de trimitere la medicul de specialitate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS