Un şofer din Arad a acroşat cu autoturismul un poliţist care făcea cercetarea la locului unui accident rutier, apoi a fugit. El a fost oprit, cu ajutorul unui echipaj de Ordine Publică şi al luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, după ce a fost urmărit pe mai multe străzi din municipiu.
”În ziua de 7 noiembrie, în jurul orei 14.40, un echipaj al Biroului Poliţiei Rutiere efectua cercetarea locului faptei la un eveniment rutier care avusese loc cu puţin timp înainte, la intersecţia străzilor G-ral Vasile Milea şi Nicolae Grigorescu, din Arad. Un autoturism a oprit în dreptul unuia dintre agenţii de poliţie, care i-a făcut semn conducătorului auto să-şi continue deplasarea cu viteză redusă. Când a ajuns în dreptul celui de-al doilea agent de poliţie, autoturismul l-ar fi acroşat, după care şi-a continuat deplasarea”, a transmis IPJ Arad.
Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, care a fost oprit până la urmă cu sprijinul unui echipaj de Ordine Publică şi al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
”Bărbatul a fost încătuşat şi condus la sediul poliţiei rutiere, pentru a fi testat pentru consum de alcool şi substanţe psihoactive, precum şi pentru audieri.Poliţistul acroşat s-a deplasat la UPU, pentru evaluarea stării sale şi acordarea de îngrijiri medicale”, precizează IPJ Arad.
În urma cercetărilor, urmează a fi realizată încadrarea juridică a faptei.
Citeşte şi: Şofer mort după ce a intrat cu maşina în pom