Un bărbat care tăia stuf cu drujba a tăiat din greşeală capul copilului său, care se juca şi i-a apărut în faţă pe neaşteptate. Medicii nu l-au putut salva, iar anchetatorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, informează Observatornews.
Un bărbat din localitatea tulceană Turcoaia care tăia stuf cu drujba a tăiat din greşeală capul copilului său de şapte ani care se juca şi i-a apărut în faţă.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a sunat imediat la 112 și a cerut ajutor. Paramedicii au sosit rapid la fața locului, dar nu au mai putut face nimic. Micuțul, care avea o arteră secționată, s-a stins în doar câteva minute.
ISU a trimis în ajutor și un elicopter SMURD de la Galați, însă aeronava a fost întoarsă din zbor după vestea decesului.
Potrivit unor surse judiciare, bărbatul s-ar fi speriat când și-a văzut fiul atât de aproape și ar fi scăpat drujba, care i-a tăiat capul copilului.
Anchetatorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar în acest moment se fac cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs nenorocirea.

