21.2 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateAproape 500 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile din Pakistan

Aproape 500 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţiile din Pakistan

Cel puţin 478 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor musonice şi a viiturilor care au afectat în ultimele şapte săptămâni Pakistanul, a anunţat marţi Autoritatea Naţională pentru Managementul Dezastrelor (NDMA), citată de TVR.

Incidentele asociate ploilor au provocat, de asemenea, rănirea a 536 de persoane, iar mii de familii au fost strămutate în timpul puternicelor intemperii musonice care au continuat să lovească ţara începând de pe 14 iunie, potrivit statisticilor NDMA.

În provincia Balochistan din sud-vestul Pakistanului, una dintre zonele cele mai afectate, 136 de persoane şi-au pierdut viaţa, 13.535 de case au fost avariate parţial sau total şi peste 13.000 de animale au murit.

Exprimându-şi durerea pentru pierderile de vieţi omeneşti provocate de ploile torenţiale şi de inundaţiile din Balochistan, premierul Shahbaz Sharif a declarat luni că instituţiile federale şi provinciale efectuează demersuri pentru acordarea de asistenţă în provincie.

„Devastările inundaţiilor din Balochistan sunt de nedescris. Guvernul lucrează zi şi noapte pentru a-i ajuta pe cei afectaţi”, a spus premierul, adăugând că sunt oferite raţii victimelor salvate din zonele sinistrate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS