20.1 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateVreme caldă pe 26 și 27 decembrie

Vreme caldă pe 26 și 27 decembrie

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la această dată, în următoarele două zile, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, sâmbătă, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 14 grade, iar cele minime se vor încadra între -4…-3 grade în depresiuni şi 6…7 grade în Dealurile de Vest şi pe litoral. Cerul va fi variabil, dar în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, local dimineaţa şi pe spaţii restrânse apoi, se va semnala nebulozitate joasă şi ceaţă. Izolat, în special în Transilvania şi Maramureş, vor fi ploi slabe sau burniţă, iar la munte vor fi posibile precipitaţii mixte. În celelalte zone, ceaţa va fi prezentă pe areale restrânse, dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali şi trecătoare în partea de est a teritoriului.

Duminică, valorile termice vor marca o creştere faţă de ziua precedentă şi vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, mai ales în partea de sud şi de est a ţării. Cerul va avea înnorări în regiunile nordice, îndeosebi în cursul nopţii, când izolat, vor fi posibile ploi slabe. În restul teritoriului cerul va fi variabil, dar în zonele joase de relief, cu precădere din Banat, Crişana şi Transilvania, pe arii restrânse ziua şi local noaptea se va semnala ceaţă sau nebulozitate joasă şi vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade în zonele cu ceaţă persistentă şi în jur de 18 grade în zona subcarpatică a Munteniei, Olteniei şi Moldovei, iar cele minime se vor încadra, în general, între -3 şi 5 grade.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS