28.6 C
Craiova
miercuri, 2 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePompierii mehedinţeni au stins trei incendii şi au transportat la spital 16 persoane cu probleme medicale

Pompierii mehedinţeni au stins trei incendii şi au transportat la spital 16 persoane cu probleme medicale

Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au intervenit, în acest weekend, pentru stingerea a trei incendii şi acordarea primului-ajutor medical calificat unui număr de 16 persoane cu afecţiuni medicale.

Două dintre cele trei incendii au izbucnit la vegetaţie uscată, pe raza localităţilor Drobeta Turnu Severin şi Gura Văii. Pompierii, care s-au deplasat la faţa locului, au stins imediat incendiile, înainte ca acestea să se propage la vecinătăţi şi să producă pagube materiale. Cauzele probabile, ce au determinat izbucnirea incendiilor de vegetaţie uscată, au fost focul folosit în spaţii deschise fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, dar şi fumatul în locuri cu pericol de incendiu.
Noaptea trecută, în jurul orei 23.00, Staţia de pompieri Vânju Mare a fost alertată să intervină, în localitatea Gemeni, comuna Dârvari, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească.  La faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială cu apă şi spumă, care a intervenit, timp de aproape două ore, pentru stingerea incendiului, ce s-a manifestat la aprox. 3 tone plante furajere şi acoperişul unui adăpost de animal. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost scurtcircuitul electric produs de conductori electrici improvizaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS