Patronatul Difuzorilor de Presă (PDP), afiliat Uniunii Generale a Industriaşilor din România – UGIR, trage un semnal serios de alarmă privind perspectivele distribuţiei presei scrise în România. Ţinând cont de problemele grave cu care se confruntă majoritatea editurilor şi firmele de distiibuţie presă şi abonamente, solicităm domnului Prim – ministru Victor Ponta, Comisiilor de cultură de la Senat şi Camera Deputaţilor şi Asociaţiei Municipiilor din România programarea, în regim de urgenţă, a unei consfătuiri în urma căreia să se adopte soluţii pentru salvarea acestei importante activităţi, preţuită în toate statele democratice. Prevederile Art. 31 din Constituţie privind dreptul la informaţie trebuie respectate şi în România, stat membru al Uniunii Europene.
Atragem atenţia asupra abuzurilor unor primari şi Consilii Locale care, în loc să creeze facilităţi pentru această activitate, aşa cum se procedează în toate statele cu democraţie avansată, au mărit nejustificat taxele şi impozitele locale, au micşorat durata contractelor sau, şi mai grav, au dispus ridicarea chioşcurilor de distiibuţie presă de pe domeniul public. În aceste zile, un exemplu elocvent este Municipiul Craiova.
Acest Comunicat de presă a fost difuzat Comisiei Europene şi ambasadelor statelor membre ale Uniunii Europene.
PDP solicită salvarea distribuţiei presei în România, după desfinţarea chioşcurilor din Craiova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

