Angajaţii Termocentralei Turceni şi societăţile prestatoare de servicii din minerit au ridicat jumătate din cenuşa care a intrat anul trecut în curţile cetăţenilor din localitatea Sumaidane. În urma ruperii unui dig de protecţie, o cantitate uriaşă de apă amestecată cu cenuşă a inundat zeci de gospodării. Pe lângă înlăturarea nămolului din gospodării, a fost realizată şi expertizarea caselor afectate. „Putem spune că au fost afectate într-o măsură mai mică sau mai mare 68 de proprietăţi. Am avut despăgubiri şi de ordinul a 50 de lei, şi 70 de lei. Din totalul de 68, sunt negociate despăgubirile la 40 de proprietăţi, dintre care zece curţi şi construcţii şi 30 de terenuri. O parte dintre proprietari sunt plecaţi în alte oraşe din ţară sau chiar în străinătate şi am cerut sprijinul celor două primării, Turceni şi Ioneşti, pe raza cărora se află gospodăriile şi terenurile afectate, să ne ajute cu aceşti oameni să vină şi să discutăm cu ei şi să îi despăgubim ca atare. Au fost expertizate toate construcţiile şi absolut toate trebuie consolidate şi renovate, deci nu este cazul de dărâmare sau reconstrucţie. Am înlăturat cenuşa în proporţie de circa 50% din cantitatea revărsată. O îndepărtare completă, cu reecologizarea terenului şi absolut toate lucrările de renovare şi consolidare preconizăm că se va realiza în septembrie, cel târziu“, a declarat Corneliu Diţescu, directorul Sucursalei Electrocentrale Turceni.
Despăgubiri de 400.000 de lei
Potrivit directorului Corneliu Diţescu, cetăţenii care au fost afectaţi de inundaţia cu nămol au primit despăgubiri pentru anul agricol în curs şi pentru culturile pe care nu le-au putut semăna toamna trecută. Suma alocată pentru plata despăgubirilor a fost de 400.000 de lei. De asemenea, Termocentrala a început executarea de lucrări pentru consolidarea digului de protecţie. „Fac precizarea că toţi oamenii sunt despăgubiţi pentru tot anul acesta, inclusiv pentru culturile care ar fi putut fi semănate în toamnă, dacă nu vor putea fi semănate. În general, lucrurile decurg civilizat, oamenii s-au liniştit. Noi le-am refăcut drumul, de fapt am construit drumul cu adevărat faţă de ceea ce era anterior. Sperăm ca toate aceste lucrări să evite pe viitor producerea unor evenimente similare“, a mai spus directorul Sucursalei Electrocentrale Turceni.