29.6 C
Craiova
marți, 22 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateParchetul ÎCCJ a preluat două dosare de furt de bani şi bunuri din casetele de valori

Parchetul ÎCCJ a preluat două dosare de furt de bani şi bunuri din casetele de valori

Două dosare de furt de bani şi bunuri din casetele de valori închiriate la două unităţi bancare au fost preluate de Parchetul instanţei supreme de la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti şi Parchetul Judecătoriei Piteşti, informează romaniatv.net. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dispus, printr-o rezoluţie din 5 noiembrie, preluarea celor două cauze, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, a anunţat marţi instituţia, într-un comunicat de presă.

„Considerentele care au stat la baza preluării au vizat complexitatea cauzei, dată de faptul că infracţiunile au fost săvârşite pe raza a două judeţe, coroborată cu prejudiciul ce depăşeşte suma de 2.500.000 euro, impactul mediatic al cauzei, precum şi soluţionarea cu celeritate a acesteia”, a precizat Parchetul instanţei supreme.

Cauza a fost înregistrată la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul instanţei supreme, urmând să fie făcute cercetări pentru infracţiunea de furt calificat. Un număr de 12 reclamaţii au fost depuse până la 31 octombrie, la Poliţia Argeş, privind dispariţia unor sume de bani şi a unor bijuterii din casete de valori închiriate la unităţi bancare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS