Premierul Victor Ponta se va afla azi şi mâine, în Republica Moldova, vizita fiind prilejuită de inaugurarea lucrărilor la gazoductul Iaşi – Ungheni, informează agerpres.ro.
Din delegaţia care îl va însoţi pe premier la Chişinău mai fac parte vice-premierul Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice; Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale; Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei; Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale; Constantin Niţă, ministrul delegat pentru energie; Raed Arafat, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii; Bogdan Aurescu, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe; Mihai Albulescu, secretar de stat la Ministerul Economiei şi Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinări speciale.
Potrivit Biroului de presă al Guvernului, Victor Ponta va avea, în cadrul acestei vizite, discuţii bilaterale cu omologul său, Iurie Leancă, alături de care va participa şi la inaugurarea lucrărilor la gazoductul Iaşi – Ungheni.
Lansarea lucrărilor de execuţie a gazoductului Iaşi – Ungheni are loc într-o zi cu semnificaţie simbolică pentru Republica Moldova – Ziua Independenţei. Momentul reprezintă punerea efectivă în practică a Declaraţiei comune privind cooperarea bilaterală în domeniul securităţii energetice, semnate la nivel de prim-miniştri, la 17 iulie 2012, susţine Guvernul.
Victor Ponta va participa şi la Forumul Euroregiunii Siret – Prut – Nistru, care cuprinde 2 judeţe din România (Iaşi şi Vaslui) şi 23 de raioane din Republica Moldova. La eveniment va lua parte şi comisarul UE pentru energie, Gunther Oettinger.