Liderii celor 27 de state membre Uniunii Europene doresc să ajungă la un acord privind schimbul automat de informaţii fiscale despre persoane fizice până la sfârşitul anului, informează Medifax.ro citând declaraţia făcută de preşedintele Consiliului European (CE), Herman Van Rompuy, în cursul summitului de astăzi de la Bruxelles. „Există un consens pentru revizuirea directivei în sensul extinderii schimului automat de informaţii. Consiliul European cere adoptarea modificărilor până la sfârşitul anului”, a spus Van Rompuy.
Participant la reuniunea Consiliului European, premierul Victor Ponta a avut scurte discuţii atât cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cât şi cu cancelarul german Angela Merkel, în cadrul oficial în care liderii europeni se salută înaintea lucrărilor Consiliului European. El s-a salutat şi cu premierul ungar, Viktor Orban, fără să intre însă într-un dialog cu acesta.
Ponta a declarat recent că se va întâlni cu cancelarul german, Angela Merkel, ca şi cu alţi oficiali europeni, precum prim-ministrul Poloniei, la o dată care urmează să fie stabilită.

