Peste 400 de poliţişti rutieri din întreaga ţară vor fi instruiţi în acest an privind tematica drogurilor, informează Agenţia Naţională Antidrog (ANA) citată de Agerpres.ro. ANA, prin Centrul Naţional de Formare şi Documentare în domeniul Drogurilor, şi-a propus anul acesta derularea a 19 sesiuni de formare ce vor avea ca beneficiari aproximativ 450 poliţişti rutieri din Bucureşti, Arad, Constanţa, Covasna, Craiova, Caraş Severin, Călăraşi, Focşani, Iaşi, Oradea, Târgu Mureş, Timişoara şi Vaslui.
Demersul formativ urmăreşte creşterea nivelului de cunoştinţe al poliţiştilor rutieri cu privire la influenţa drogurilor ilegale asupra capacităţii de a conduce, aceştia fiind familiarizaţi cu principalele categorii de substanţe şi efectele acestora, principalele noţiuni utilizate în domeniul drogurilor (dependenţă, toleranţă, sevraj, supradoză etc.) şi semnele consumului de droguri.
Componenta de instruire specifică cuprinde aspecte juridice privind drogurile şi conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor stupefiante şi psihotrope, efectele drogurilor asupra conducătorilor auto (teste de examinare a mărimii pupilelor, teste de coordonare, teste comportamentale, examinarea reacţiilor şi a modului de vorbire) şi necesitatea efectuării testării rapide de depistare a drogurilor.
Formarea poliţiştilor rutieri reprezintă un prim pas în efortul ANA şi al Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române de a informa, educa şi conştientiza poliţiştii şi participanţii la trafic cu privire la consecinţele consumului de droguri asupra capacităţii de a conduce vehicule.

