Completul de cinci judecători al instanţei supreme a amânat, luni, pentru 13 mai contestaţiile din dosarul „Zambaccian”, după ce Adrian şi Daniela Năstase au depus la instanţă cereri în care au solicitat un nou termen pentru a putea să îşi angajeze apărători, conform Mediafax.
Judecarea recursurilor din dosarul „Zambaccian”, în care Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi a fost achitat pentru luare de mită, trebuia să înceapă luni, la completul de la instanţa supremă format din preşedintele Rodica Aida Popa şi judecătorii Ioana Bogdan, Angela Dragne, Luminiţa Livia Zglimbea şi Cristina Rotaru.
Cei cinci magistraţi au constatat că la dosar au fost depuse două cereri de amânare a judecării cauzei de către Adrian şi Daniela Năstase, o a treia cerere fiind făcută în sală de către Irina Paula Jianu.
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prezent la şedinţa de judecată a fost de acord cu cererile celor trei, iar instanţa le-a admis, cu menţiunea că este singurul termen ce se acordă pe motivul angajării de apărători şi pentru pregătirea apărării.
Astfel, instanţa a amânat judecarea pentru 13 mai, dată până la care a solicitat ca viitorii apărători ai celor care au făcut recurs în cauză să depună la dosar motivele contestaţiilor.
Adrian Năstase a fost judecat în acest dosar pentru dare de mită, Ioan Melinescu, preşedinte al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii şi Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru, fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

