7.9 C
Craiova
miercuri, 25 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateAdriana Săftoiu, purtător de cuvânt al PDL

Adriana Săftoiu, purtător de cuvânt al PDL

Fostul consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu şi ex-membru PNL, Adriana Săftoiu a acceptat oferta lui Vasile Blaga de a deveni purtător de cuvânt al democrat-liberalilor, conform rtv.net.
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că i-a propus fostului deputat PNL Adriana Săftoiu, fost purtător de cuvânt al Preşedinţiei în primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu, să devină purtător de cuvânt al PDL, iar aceasta a acceptat.
Blaga a precizat că subiectul va fi discutat în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL, acesta adăugând că Săftoiu este deja membru al partidului.
Vasile Blaga a negat însă faptul că numirea Adrianei Săftoiu în funcţia de purtător de cuvânt al PDL ar putea fi un gest de frondă faţă de Traian Băsescu, având în vedere că aceasta a fost consilier prezidenţial în primul mandat de preşedinte al lui Traian Băsescu.
Blaga a precizat că o cunoaşte foarte bine pe Adriana Săftoiu şi a lucrat excepţional cu aceasta „într-o perioadă asemănătoare pentru PDL, 2001-2004”. El a arătat că prezentarea noului purtător de cuvânt al PDL se va face după ce se va discuta acest subiect în BPN. „Am discutat cu foarte mulţi colegi şi astăzi va fi prezentarea după ce vor vota colegii”, a adăugat Vasile Blaga.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS