4.4 C
Craiova
luni, 16 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateRomânii care imigrează în Marea Britanie ar putea fi obligaţi să plătească o garanţie

Românii care imigrează în Marea Britanie ar putea fi obligaţi să plătească o garanţie

Imigranţii proveniţi din România şi Bulgaria ar putea fi obligaţi să plătească o garanţie atunci când ajung în Marea Britanie, aceasta fiind o prevedere a reformelor radicale în domeniul imigraţiei prezentate de ministrul britanic de interne, Theresa May, informează Agerpres.ro citând Daily Mail. Garanţia, a cărei valoare ar fi de câteva mii de lire sterline, ar urma să fie returnată atunci când imigranţii părăsesc teritoriul britanic, dar numai dacă dovedesc faptul că în timpul şederii lor nu au produs pagube serviciilor publice – de exemplu Serviciului naţional de sănătate (National Health Service-NHS) sau altor componente ale protecţiei sociale.

Theresa May, care a reuşit să aducă numărul de imigranţi din Marea Britanie la cel mai redus nivel din ultimul deceniu, doreşte ca garanţia pentru imigraţie să fie următoarea etapă în cadrul reformelor. Potrivit unor surse, May intenţionează să anunţe o schemă-pilot ce vizează persoanele „cu grad ridicat de risc” provenite „din două sau trei ţări” şi care ar urma să se aplice de la finele acestui an.

Daily Mail subliniază că aceste măsuri fac parte dintr-un pachet menit să limiteze numărul celor veniţi din România şi Bulgaria după 1 ianuarie 2014, atunci când cetăţenii acestor ţări vor avea acces liber pe piaţa britanică a muncii. Alte măsuri împotriva acestora examinate în prezent de guvernul britanic sunt restrângerea accesului la NHS, la subvenţiile pentru locuinţe şi la alte ajutoare sociale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS