Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) au respins astăzi, ca fiind inadmisibilă, sesizarea președintelui Traian Băsescu cu privire la unele facilități pentru privatizarea Petromidia, informează NewsIn. „Dosarul cu Petromida s-a respins ca inadmisibil”, au declarat surse din CCR.
Președintele Traian Băsescu a depus în luna iulie la CCR o sesizare de neconstituționalitate cu privire la Legea privind aprobarea OUG nr. 248/2000 pentru modificarea OUG nr. 64/1998 privind acordarea unor facilități la plata prețului acțiunilor și la plata unor obligații bugetare, în scopul privatizării S.C. „Petromidia” S.A. Constanța. Actul normativ a fost atacat la CCR de şeful statului la începutul lunii iulie.
Traian Băsescu a trimis și în 2011, către Parlament, o cerere de reexaminare a legii, dar aceasta a fost respinsă pe motiv că Ordonanța și-a produs deja efectele juridice.