Știri de ultima orăActualitateConcurs internaţional de skandenberg la Caracal

Concurs internaţional de skandenberg la Caracal

Municipiul Caracal găzduieşte sâmbătă deja tradiţionalul concurs de skandenberg „Cupa Romanaţiului“ (ediţia a patra), care, începând de anul trecut, este unul internaţional. Evenimentul se va desfăşura în Sala Polivalentă din Caracal, după următorul program: ora 12.00 – deschiderea oficială, concurs braţul stâng (preliminarii, finale, premieri), braţul drept (tururi preliminare), ora 18.00 –  finale şi premieri la categoriile de seniori braţul drept, apoi open seniori braţul drept. Câştigătorul concursului open seniori braţ drept va primi şi trofeul memorial „Profesor Ilie Corcoveanu“, acordat în cinstea celui care a susţinut ideea iniţierii „Cupei Romanaţiului“. Primii clasaţi din toate categoriile de vârstă şi greutate vor primi şi diplome, medalii şi trofee, iar seniorii vor fi recompensaţi şi cu bani, după cum urmează: locul 1 – 400 de lei, locul 2 – 200 de lei, locul 3 – 100 de lei. Organizatorii competiţiei sunt AS CS Prietenia Caracal, Asociaţia Română de Skandenberg „Braţ de Fier“, consiliul local şi Primăria Municipiului Caracal, iar costul unui bilet de intrare este de 5 lei. La ediţia de anul trecut au participat 158 de sportivi, iar trofeul memorial „Profesor Ilie Corcoveanu“ a fost câştigat de bulgarul Krasimir Kostadinov (22 de ani, 97 kg), campion mondial. Acesta va participa şi anul acesta la concurs, dar vor mai fi prezenţi şi nume importante ale skandenbergului din România, Radu „Valahu“ Georgescu, Dănuţ „Uriaşul“ Borbil şi Ioan „Ursu“ Puşcaşu.
Daniela Mitroi-Ochea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS