Preşedintele Traian Băsescu a semnat azi decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, informează NewsIn.
Actul normativ modifică legea iniţială pe acest subiect introducând mijloace specifice de drept civil- ordinul de protecţie, a ordinului de restricţie- ca mijloc de drept penal şi eficientizarea activităţii autorităţilor pentru susţinerea şi consilierea victimelor pentru a uza de mijloacele legale în vederea sancţionării cazurilor de violenţă. Potrivit modificărilor, contravenţiile se sancţionează cu sume între 500 şi 5000 de lei.
Alte modificări aduse legii fac referire la definirea violenţei fizice, aceasta fiind caracterizată, potrivit noilor reglementări, ca lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare şi muşcare. De asemenea, proiectul defineşte clar violenţa verbală, psihologică, sexuală, economică, socială şi spirituală.

