Premierul Emil Boc a spus azi, de la tribuna Parlamentului, că în faţa crizei economice avem nevoie de unitate şi nu de ceea ce ne dezbină, iar ieşirea din criză nu se poate face prin revenirea la populisme, ci prin a face în continuare "ceea ce trebuie, nu ceea ce ne place", informează Agerpres.
"Nemulţumirile lor sunt produsul vremurilor şi a deciziilor pe care noi am fost obligaţi să le luăm şi le înţeleg nemulţumirea şi suferinţa. Dar ştiu că tot datorită suferinţei şi durerii oamenilor din aceste vremuri am reuşit să stabilizăm economia ţării şi să ne creăm un drum care să ne ducă spre mai bine. Nu revenirea la populisme reprezintă ieşirea din criză, ci capacitatea de a rămâne fermi, de a face în continuare ceea ce trebuie nu ceea ce ne place pentru România, poate fi şansa acestei ţări", a spus Boc la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată Zilei Unirii Principatelor Române.
El a adăugat că nu sunt soluţii financiare care să permită peste noapte creşteri de salarii şi pensii, pentru că orice pas de acest fel ar scufunda ţara.

