Senatorii din Comisia pentru Cultură au avizat astăzi o iniţiativă legislativă care prevede ca Ziua Limbii Române să fie sărbătorită în fiecare an la data de 31 august, informează Mediafax.ro. Propunerea legislativă a fost adoptată cu amendamente în Comisia de specialitate a Senatului. Potrivit textului final propus de Comisia pentru cultură, Ziua Limbii Române va fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv reprezentanţe diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române. O altă prevedere a proiectului stabileşte că Executivul şi autorităţile publice locale vor lua măsurile necesare pentru arborarea în acestă zi a drapelului României. Senatorii din Comisia pentru cultură au votat însă eliminarea din iniţiativa legislativă a prevederii prin care se propunea ca Parlamentul României să se întrunească în şedinţă solemnă în data de 3 septembrie, pentru sărbătorirea Zilei Limbii Române.
În expunerea de motive a iniţiativei, iniţiatorii menţionează, printre altele, că "importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite". De asemenea, se subliniază importanţa educaţiei în limba română pentru comunităţile de români din afara ţării.

