Știri de ultima orăActualitateNoi criterii pentru promovarea în ÎCCJ

Noi criterii pentru promovarea în ÎCCJ

Comisia juridică a Senatului a aprobat azi un proiect de lege care reglementează o nouă modalitate de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), prin impunerea unor criterii mai stricte de selecţie, informează NewsIn.
“ÎCCJ reprezintă cel mai înalt for al justiţiei române, motiv pentru care promovarea la această supremă instanţă trebuie făcută după nişte principii foarte clare, ele au fost convenite de CSM, Ministerul Justiţiei, ÎCCJ; astfel încât un magistrat care să poată să promoveze la ÎCCJ trebuie să aibă cel puţin 15 ani vechime totală în magistratură şi cel puţin cinci ani vechime la o curte de apel. Apoi, la ultima evaluare, evaluarea făcându-se din trei în trei ani trebuie să fi obţinut calificativul de foarte bine şi să nu fi fost sancţionat în întreaga carieră de magistrat. Acestea după părerea mea sunt criterii care vor face ca cei mai buni magistraţi ai ţării să poată să ajungă la curtea supremă a României”, a explicat Toni Greblă, preşedintele Comisiei juridice din Senat
Până în prezent vechimea minimă necesară în magistratură pentru a deveni judecător ÎCCJ este de 12 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU