Tehnicianul Radu Voina a declarat, marţi, că încă nu a semnat un contract cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar şi-a dat acordul în vederea preluării echipei până în vară, urmând să discute condiţiile pentru o eventuală înţelegere pe o durată mai lungă. „Am discutat cu conducerea Oltchimului, n-am semnat încă nici un contract, dar am căzut de acord să preiau echipa până în vară. Şi-au dorit să discutăm direct despre un contract pe un an şi jumătate, dar în acest moment nu se pune problema, din punctul meu de vedere. Am acceptat să antrenez Oltchim până în vară, din cauza interesului echipei naţionale, dar dacă vorbim de condiţii pentru încă un sezon, pe acestea le voi pune miercuri, când mă voi prezenta la primul antrenament. Am explicat că e nevoie de mai multe măsuri începând din vară, de exemplu un lot de 18 jucătoare şi două echipe eventual, iar dacă nu vor accepta toate condiţiile, după ce se încheie sezonul acesta să ne strângem mâinile şi am plecat“, a spus Voina, pentru Mediafax. Radu Voina consideră că schimbarea antrenorului la o echipă ca Oltchim este un şoc: „Când se schimbă un antrenor, mai ales la o echipă cu pretenţii, este un şoc. Poate să fie cu două tăişuri, ori fetele să fie foarte motivate, ori să iasă foarte rău. Dacă am şti că astfel de schimbări produc doar şocuri pozitive, poate ar trebui schimbat antrenorul zilnic“.
Miercuri dimineaţă, la ora 10.30, Voina va conduce primul antrenament al campioanelor, după care va face deplasarea cu echipa la Cluj-Napoca, acolo unde Oltchim joacă, joi, derbiul campionatului cu Universitatea Jolidon.