5.6 C
Craiova
vineri, 14 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateB1 TV pe primul loc în topul audienţelor - interviul cu Traian Băsescu, preferatul românilor

B1 TV pe primul loc în topul audienţelor – interviul cu Traian Băsescu, preferatul românilor

Emisiunea “Naşul” a fost, în seara de 4 noiembrie, lider de piaţă pe televiziunile de talk show şi ştiri, în intervalul 21.15 – 22.14.
Radu Moraru l-a avut invitat în platoul “Naşul” pe Traian Băsescu, chiar în ziua în care preşedintele a împlinit 59 de ani. Cei doi au vorbit despre stenogramele ALRO, influenţa pe care Băsescu ar fi avut-o în mitingul poliţiştilor, creşterea TVA-ului, acordul cu Fondul, iar tonul a devenit mai relaxat când Radu Moraru i-a citit preşedintelui mesajele de felicitare de la telespectatori.
Timp de o oră, postul B1 a înregistrat un rating mediu de 3 puncte (shr 6.7%), în timp ce Antena 3 avea rating mediu 2.8 (shr 6.3%), iar Realitatea TV, 2.3 puncte de rating (shr 5.2%), conform datelor de audienţă furnizate de GfK România.
“Minutul de aur” pe segmentul talk-show a fost înregistrat la 21.54. “Naşul” a atins rtg 4.8 shr 10.9%, Antena 3 rtg 2.6 shr 5.9% şi Realitatea TV rtg 1.6 shr 3.5%. La acel moment specific, B1 a fost a doua televiziune din întreaga piaţă, după ProTV: ProTV – rtg 10.1 shr 22.9%, B1 rtg 4.8 shr 10.9%, A1 rtg 3.1 shr 7%.
Între 21.45 – 22.14, B1 s-a clasat pe locul doi, după ProTV, care a fost lider de piaţă cu meciul de fotbal Steaua – Utrecht (ProTV rtg 9.2 shr 21.3%, B1 rtg 3.5 shr 8.1%, Antena1 rtg 3.4 shr 7.8%).
Audienţele au fost înregistrate pe targetul all urban 4+ including guests.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII