Știri de ultima orăActualitateMomente solemne la Zilele Craiovei

Momente solemne la Zilele Craiovei

O nouă zi de sărbătoare le-a adus craiovenilor nu numai momente artistice şi culturale, dar şi clipe de regăsire în faţa celor sfinte, de smerenie şi credinţă.

Cea de-a patra zi dedicată sărbătorilor municipiului Craiova a debutat cu un ceremonial militar religios, cu depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor, cu prilejul sărbătorii Zilei Armatei Române.
Ziua a continuat cu evenimente culturale din care nu au lipsit lansări de carte, printre care „Ofiţeri craioveni, prizonieri de război 1916-1918. Mărturii zguduitoare“, purtând semnătura lui Luchian Deaconu şi Otilia Gherghe.
Nu au fost uitaţi nici micuţii craioveni, care l-au putut însoţi pe Păcală în satul lui, unde le-a dat lecţii celor mai nevrednici concetăţeni. S-au prins pe urmă în dansuri populare alături de ansamblurile „Leoveanca“ şi „Bobocica“, pentru ca mai apoi să pătrundă în lumea culorilor în cadrul expoziţiei de acuarelă „Transparenţe cromatice“.

Cu pioşenie şi smerenie
 
Finalul zilei a fost unul pe măsura celui care a deschis o nouă zi de sărbătoare a Cetăţii Băniei, procesiunea religioasă de Sfântul Dumitru.
Cu gânduri bune, cu sufletul curat, cu smerenie şi pioşenie, craiovenii s-au apropiat de Dumnezeu, de cele sfinte, s-au rugat pentru mântuirea sufletului lor, pentru sănătate şi bună înţelegere şi s-au închinat în faţa sfintelor moaşte. Cei mai norocoşi credincioşi au putut ocupa un loc în Catedrala „Sfântul Dumitru“, unde au ascultat sfaturile înaltelor feţe bisericeşti. S-au rugat, au înghenuncheat şi au spus într-un glas sfintele rugăciuni. Cu capul acoperit, cu fruntea plecată, cei de afară au ascultat în linişte slujba religioasă, pentru ca apoi să însoţească sfintele moaşte, aşa cum fac în fiecare an, pe străzile Craiovei.
Câţiva tineri în straie populare deschideau procesiunea, alături de Fanfara Garnizoanei şi de un sobor de preoţi, urmaţi îndeaproape de racla cu sfintele moaşte şi de militarii care purtau făclii aprinse, ca un semn de recunoaştere şi pioşenie.
Au păşit cu credinţă pe drumul procesiunii şi înalte feţe bisericeşti, în frunte cu Înalt Prea Sfinţia Sa Irineu Mitropolitul Olteniei şi ceilalţi membri ai Sinodului Mitropolitan, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Cu lumânări aprinse şi flori în mână, credincioşii au însoţit sfintele moaşte pe tot traseul: Catedrala „Sfântul Dumitru“ – str. Mihail Kogălniceanu – str. Eugeniu Carada – Biserica „Sf. Gheorghe Vechi“ – Universitate – str. A.I. Cuza – prefectură – Calea Unirii – Catedrala „Sfântul Dumitru“.
Momente înălţătoare şi pline de credinţă au trăit, la ceasul serii, ca-n fiecare an, craiovenii la zi de sărbătoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII