Știri de ultima orăActualitateCinci camioane cu ajutoare de la ortacii din cadrul SNLO au plecat spre sinistraţii din Moldova

Cinci camioane cu ajutoare de la ortacii din cadrul SNLO au plecat spre sinistraţii din Moldova

Donaţiile făcute de minerii şi energeticienii din judeţul Gorj au plecat în această dimineaţă, la ora 4.00  spre Dorohoi, reprezentanţii administraţiei şi ai sindicatelor fiind mulţumiţi de modul în care a decurs acţiunea de strângere a ajutoarelor.

Cinci camioane încărcate cu alimente neperisabile au plecat în această dimineaţă spre localitatea Dorohoi, judeţul Botoşani, acolo unde inundaţiile au lăsat pe drumuri sute de oameni. Viorel Temelescu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), a declarat că cele cinci camioane conţin alimente neperisabile în valoare un un milliard de lei vechi: zahăr, ulei, făină, orez, apă minerală. “De aici au plecat patru camioane, cel de-al cincilea ni s-a alăturat pe drum, din Vâlcea. Sunt donaţii făcute de colegii noştri care au renunţat două zile la masa caldă, astfel că ajutoarele constau în special în alimente neperisabile, de la făină, mălai şi orez, până la conserve, zahăr, apă minerală sau saltele şi pături, pentru că ştim că sunt mulţi oameni care nu mai au pe ce să doarmă noaptea. Ortacii care nu au masă caldă au donat trei sau patru tichete de masă pe care le-am transformat în bani şi am achiziţionat alimente. Vom strânge şi o sumă de circa 2 miliarde de lei vechi de la minerii şi energeticienii din Oltenia pe care o vom dona în Fondul Solidaritatea, tot ca un gest de solidaritate cu aceşti oameni. De asemenea, trebuie spus că minerii şi energeticienii au renunţat la masa caldă pe o perioadă de şapte zile, urmând ca în această săptămână un alt convoi să plece spre Moldova. Nu ştim câte camioane vor fi. Minerii au fost foarte receptivi şi au demonstrat încă o dată cât de solidari ştiu să fie”, a declarat Viorel Temelescu, vicepreşedinte al FNME.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS