25.6 C
Craiova
marți, 5 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateÎCCJ a respins două cereri de eliberare ale senatorului Cătălin Voicu

ÎCCJ a respins două cereri de eliberare ale senatorului Cătălin Voicu

Completul de 9 Judecători al ÎCCJ a respins, luni, două recursuri ale senatorului Cătălin Voicu împotriva unor decizii ale Secţiei Penale a instanţei supreme, prin care i-au fost respinse atât o cerere de revocare a arestării, cât şi una de eliberare sub control judiciar.

Astfel, Completul de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a judecat, luni, două recursuri ale senatorului Voicu. Primul s-a referit la o cerere de revocare a arestării preventive, respinsă anterior de Secţia Penală a instanţei supreme, iar al doilea recurs viza o decizie de respingere a unei cereri de eliberare sub control judiciar, din 16 iunie.

În primul dosar, DNA a ridicat o excepţie de inadmisibiltiate a recursului pe cererea de revocare a arestării, motivând că legea spune că nu poate fi atacată cu recurs o decizie prin care s-a respins o astfel de cerere.

În replică, unul dintre avocaţii lui Voicu a arătat că, în baza mai multor articole ale Convenţiei Drepturilor Omului, această referire reprezintă o inechitate, pe motiv că nu se reprezintă egalitatea de arme între acuzare şi apărare. Legea română prevede că, dacă o astfel de cerere se admite, parchetul poate face recurs.

După deliberare, Completul de 9 Judecători al ÎCCJ a decis să admită excepţia şi să respingă ca inadmisibil recursul lui Voicu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS