32.3 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDouă primării din Gorj au fost amendate în urma unor controale privind acordarea ajutoarelor sociale

Două primării din Gorj au fost amendate în urma unor controale privind acordarea ajutoarelor sociale

Două primării din Gorj au fost amendate de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj şi alte nouă au primit avertismente, în urma unor controale privind acordarea ajutoarelor sociale.
Până în prezent, echipele de la ITM Gorj au verificat 16 primării, dintre care două au fost amendate şi nouă au primit avertisment.
“Au fost amendate primăriile din Logreşti şi din Cruşeţ, cu suma de 5.000 de lei fiecare, pentru mai multe neconformităţi depistate de inspectorii noştri. De exemplu, lipseau listele cu persoanele care primesc ajutor social, deşi ele trebuie afişate la avizierul primăriei, şi anchetele sociale nu erau făcute din şase în şase luni, astfel că angajaţii primăriei nu ştiau dacă persoanele respective se mai încadrează sau nu la condiţiile legii 416. Verificarea primăriilor va continua până vedem toate situaţiile din cele 70 de localităţi. De asemenea, au fost aplicate nouă avertismente pentru deficienţe minore”, a spus Simona Dumitraşcu, comisarul şef al ITM Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS