PreşedinteleTraian Băsescu a declarat, în cadrul întâlnirii cu parlamentarii şi miniştrii PDL, că ministerele şi agenţiile ar trebui să afişeze pe site-urile oficiale numele şi toate veniturile angajaţilor, astfel încât românii "să vadă cât câştigă fiecare bugetar", au declarat surse din PDL.
Sursele citate au declarat marţi, pentru NewsIn, că şeful statului a recomandat ca ministerele şi agenţiile să facă publice veniturile tuturor angajaţilor, prin afişarea pe site. "Preşedintele ne-a spus ca ministerele şi agenţiile să pună mâna şi să afişeze pe site, chiar cu riscul de a fi date în judecată, numele angajaţilor şi veniturile lor, nu doar salariile, ci şi sporurile, pentru ca fiecare român să se poată uita şi să vadă cât câştigă fiecare bugetar", au precizat participanţi la întâlnirea cu şeful statului. Potrivit acestora, Băsescu le-a recomandat ca decizia de publicare a acestor informaţii să se facă prin ordin de ministru.
În acelaşi timp, şeful statului şi-a exprimat dezamăgirea faţă de adoptarea în Parlament a Legii berii şi a formei în care a fost modificată Legea ANI.
Mai mulţi democrat-liberali au prezentat, în cadrul întrevederii cu preşedintele Băsescu, nemulţumirile cu privire la măsurile de austeritate prezentate de Guvern, cele mai multe probleme punctuale ridicând deputatul PDL Daniel Oajdea. Preşedintele le-a vorbit, în replică, despre situaţia dificilă în care se află România şi a criticat faptul că toate partidele au promis, pentru a ajunge la guvernare, mărirea salariilor şi pensiilor.

