Știri de ultima orăActualitateDolj: A furat din curtea vecinului

Dolj: A furat din curtea vecinului

Un bărbat din localitatea doljeană Coţofenii din Dos a anunţat poliţia că i-au dispărut mai multe ustensile de lucru dintr-o anexă a locuinţei sale. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul Poliţiei Filiaşi, împreună cu un tehnician criminalist şi un câine de urmă. Pe parcursul cercetării la faţa locului a fost folosit câinele de urmă, care a condus membrii echipei până la locuinţa unui vecin al păgubitului. Bărbatul a recunoscut fapta comisă şi a restituit bunurile sustrase. Celui în cauză i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII