Știri de ultima orăActualitateNabucco lansează precalificarea pentru ofertele de componente necesare construcţiei

Nabucco lansează precalificarea pentru ofertele de componente necesare construcţiei

Nabucco Gas Pipeline International, compania de proiect a gazoductului Nabucco, a lansat săptămâna aceasta procesul de precalificare pentru firmele ce vor să depună oferte pentru componentele necesare la construcţia conductei, valoarea întregului pachet ridicându-se la circa 3,5 miliarde euro.

Data scadentă de participare pentru companii în faza de precalificare este 17 mai. După finalizarea precalificării, Nabucco intenţionează să lanseze licitaţia propriu-zisă, a anunţat vineri compania.

"Componentele speciale, precum conductele şi valvele, stau la baza construcţiei conductei şi reprezintă o parte considerabilă din costurile totale ale investiţiei. Precalificarea va identifica companiile capabile şi stă la baza unui proces de achiziţie de succes", a declarat Reinhard Mitschek, managing director al Nabucco.

Procesul de precalificare va oferi consorţiului Nabucco oportunitatea de a evalua atent piaţa furnizorilor la nivel global. Interesul manifestat de potenţialii furnizori a fost semnificativ în permanenţă, spun reprezentanţii companiei Nabucco Gas Pipeline International.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS