Biroul Permanent reunit al celor două Camere a hotărât dezbaterea rapoartelor SRTv şi SRR în plenul comun de marţi, începând cu ora 13:30, a anunţat secretarul Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Potrivit lui Zgonea, ordinea de zi a plenului reunit va conţine 19 puncte, printre care se află rapoartele de activitate ale SRTv, SRR, CNA şi Agerpres pe 2008, modificarea proiectului de hotărâre privind Centrul de Excelenţă NATO şi modificări în comisiile din care România face parte în structurile internaţionale.