Miniştrii de finanţe din zona euro urmează să planifice, cu ocazia şedinţei Eurogroup de luni, ultimele detalii ale mecanismului de susţinere financiară a Greciei, pentru a fi gata să acţioneze prompt în cazul în care Grecia va cere ajutor, relatează Les Echos.
Miniştrii din zona euro urmează să adopte în şedinţa de luni condiţiile unui ajutor pentru Grecia, fără să publice detaliile. "Ajutoarele vor fi acordate în cazul în care va fi necesar şi dacă Grecia le va solicita, momentan nefiind cazul", a explicat unul dintre negociatori, care a adăugat că miniştrii nu vor stabili deocamdată nivelul ajutoarelor.
Unii analişti susţin că pachetul s-ar putea ridica la 20-30 miliarde euro, sumă care va depinde de situaţie şi de cerinţele Atenei.

