Cancelarul german Angela Merkel a susţinut marţi ideea unui fond monetar european, însă a precizat că acesta ar trebui să includă un mecanism de sancţiuni, insistând totodată asurta nevoii de modificare a Tratatului de la Maastricht, relatează AFP.
"Trebuie să existe sancţiuni" împotriva ţărilor care afişează deficite bugetare foarte mari, în cadrul unui eventual sistem de ajutoare financiare în zona euro, a declarat Merkel după o reuniune cu preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker.
Merkel a menţionat ideea unei retrageri temporare a drepturilor de vot ale acestor ţări în cadrul consiliului ministerial al Uniunii Europene, ceea ce nu le va permite să ia parte la procesul decizional din UE.

