21.8 C
Craiova
marți, 23 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePenitenciarele, construite în parteneriat public-privat

Penitenciarele, construite în parteneriat public-privat

Executivul a prevăzut ca penitenciarele să poată fi clădite nu numai din fonduri publice, dar şi prin parteneriat public-privat, potrivit unui proiect de lege înaintat parlamentului şi care ar urma să fie aplicat la intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi noului Cod de Procedură Penală.
Ca şi în prezent, penitenciarele se vor înfiinţa printr-o hotărâre a guvernului şi sunt în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, conform proiectului. Potrivit expunerii de motive a guvernului, la capitolul organizării pedepselor privative de libertate se aduce ca element de noutate posibilitatea construirii de penitenciare sau de obiective în cadrul penitenciarelor, prin parteneriat public-privat, încercându-se, în acest fel, a se încuraja investiţiile, atragerea de fonduri şi în acest domeniu în care, de cele mai multe ori, doar statul suportă integral costurile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS